Fântâna de pe Esplanadă. Precizările constructorului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fântâna de pe Esplanadă. Precizările constructorului

• potrivit ing. Leonid Bîrcă, apa care se revarsă, uneori, peste bazinele fântânii-cascadă nu afectează în niciun fel structura instalaţiei • pentru evitarea acestui inconvenient, angajaţii CUP “Dunărea” pot reduce debitul, însă nu pot regla direcţia jetului de apă • constructorul fântânii cinetice de pe Esplanadă ne-a spus că, la vremea la care a fost construită, fântâna cinetică de la Brăila era cea mai mare din ţară 

 

După apariţia articolului “Fântâna-cascadă de pe Esplanadă dă pe dinafară. CUP Dunărea neagă că ar fi vorba de infiltraţii”, publicat în “Obiectivul” de luni, 31 august 2020, am fost contactaţi de însuşi constructorul ansamblului de fântâni, ing. Leonid Bîrcă, omul care, împreună cu alţi şapte meseriaşi de la PROMEX SA, a realizat minunăţiile tehnice de lângă Primăria Brăilei, care ne încântă privirile de aproape 30 de ani. Inginerul Bîrcă ne-a condus în “măruntaiele” uriaşei construcţii, sub fântâni, acolo unde se află instalaţiile gigantului care, la vremea la care a fost construit, era cea mai mare fântână cinetică din România. 

“Am executat fântânile de pe Esplanadă în perioada 1989-1991, cu o echipă de şapte oameni de la PROMEX - lăcătuşi şi sudori. Toate componentele sunt din oţel inoxidabil. Pe 23 august 1989 s-au montat piesele mari (egretele) şi inelul numit ancoră. Ulterior, în anii 1990-1991, s-au executat şi celelate două fântâni, s-au montat delfinii etc. Toate piesele montate au fost şlefuite cu şmirghel din ce în ce mai fin, la o anumită turaţie. Iniţial, instalaţia a constat în distribuţii mecanice, însă acum, după ce fântâna a fost reabilitată de firma Tancrad, totul este cu comandă electronică”, ne-a spus inginerul care a construit fântâna cinetică de pe Esplanadă, după planurile regretatului sculptor Constantin Lucaci. În opinia ing. Bîrcă, deşi mai rudimentară, instalaţia mai veche ar fi trebuit conservată şi folosită în continuare, pentru că rezistă mai mult. “Un avion se defectează mai repede decât o căruţă, pentru că are mai multe piese”, ne-a spus, cu tâlc, constructorul.

Reamintim că, potrivit reprezentanţilor Companiei de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila (CUP), de vină pentru apa care bălteşte, uneori, pe scările de lângă celebra fântână cinetică de pe Esplanadă este viteza vântului care “direcţionează o parte a fascicolului de apă spre exteriorul bazinului”. În sprijinul acestei afirmaţii, luni, angajaţii CUP “Dunărea” au pornit fântâna-cascadă în prezenţa reporterilor “Obiectiv - Vocea Brăilei”, constatându-se că, deşi abia dacă adia vântul, jetul de apă depăşea bazinul şi se revărsa încet, dar sigur, pe scările ce coboară spre Faleza Dunării.

“Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila a luat la cunoştinţă despre sesizarea sosită pe adresa redacţiei dumneavoastră, referitoare la funcţionarea neadecvată a ansamblului de fântâni cinetice de pe Esplanadă, cu precădere referitor la fântâna a treia, numită şi Fântâna-cascadă, şi precizăm că sunt exprimate opinii nefondate. Vă facem cunoscut faptul că jeturile de apă au direcţie fixă, stabilită din construcţie, şi nu pot fi reglate”, se precizează în comunicatul remis de CUP “Dunărea Brăila pe adresa redacţiei. Acest răspuns a venit ca urmare a unor sesizări primite de cotidianul nostru, de la brăileni care semnalau faptul că în preajma bazinelor ansamblului de fântâni arteziene apar permanent dâre de apă ce par a proveni de la infiltraţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro