Extrema dreaptă intră în Parlamentul slovac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Extrema dreaptă intră în Parlamentul slovac

Formaţiunea condusă de premierul Robert Fico a reuşit să obţină peste 30% din parlamentari, însă se va confrunta cu un legislativ fragmentat de grupări politice conservatoare, socialiste, dar şi naţionaliste sau extremiste, îngreunând formarea unei coaliţii de guvernare.
Surpriza alegerilor generale din Slovacia rămâne mişcarea de extremă-dreapta a lui Kotleba, care a reuşit să obţină 14 locuri în Legislativ. Partidul Poporului condus de Marian Kotleba, guvernatorul regiunii Banska Bystrica, s-a remarcat prin organizarea de marşuri împotriva minorităţii rome. În timp ce analiştii politici spun că ceea ce a adus formaţiunea lui Kotleba în Parlament este discursul anti-imigraţionist pe care a mizat atât el, cât şi premierul ţării.
Succesul electoral al formaţiunii lui Kotleba a venit ca un şoc pentru politicienii tradiţionali, dar şi pentru presa slovacă, cu atât mai mult pentru că a obţinut de trei ori mai multe locuri decât prevedeau sondajele.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro