Extratereştrii: prietenoşi sau inamici? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Extratereştrii: prietenoşi sau inamici?

Contactarea civilizaţiilor extraterestre nu este periculoasă, afirmă cercetătorii americani de la Institutul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din California, care au respins cu această ocazie rezervele formulate faţă de acest proiect de alţi savanţi, inclusiv de Stephen Hawking. Ei speră să pună în practică acest proiect în viitorul apropiat, informează lexpress.fr.
Astrofizicienii americani vor să trimită semnale în spaţiu, îndreptate spre stele din alte sisteme solare, în speranţa că vor putea să stabilească un contact cu cel puţin o civilizaţie extraterestră. Ei au respins criticile şi temerile formulate de alţi oameni de ştiinţă, precum astrofizicianul britanic Stephen Hawking, potrivit cărora o astfel de iniţiativă ar putea să reprezinte o ameninţare pentru Terra.
"Timp de 50 de ani, am îndreptat radiotelescoape spre stele în căutarea semnalelor emise de alte civilizaţii, dar fără succes", a declarat Douglas Vakoch, un cercetător de la SETI, cu ocazia unei prezentări care a avut loc la conferinţa anuală organizată de American Society for the Advancement of Science (AAAS), întrunită în această săptămână la San Jose, în California.
"Prin acest program, Active SETI, vom inversa procesul, pentru a ne asuma un rol activ, şi vom transmite semnale puternice, bogate în informaţii, către alte lumi, în speranţa că vom primi un răspuns", a adăugat acelaşi cercetător american. Aceste mesaje vor fi trimise către alte sisteme stelare relativ apropiate şi care conţin planete potenţial locuibile.
Potrivit aceloraşi astrofizicieni, o astfel de abordare este mai promiţătoare decât tentativele precedente, printre care se remarcă discurile audio plasate la bordul celor două sonde spaţiale Voyager, lansate în 1977, ce conţin sunete şi imagini selecţionate de un grup de specialişti, cu scopul de a alcătui un portret al diversităţii vieţii şi al culturii terestre.
Semnale radio au fost deja transmise în acest scop în Univers. În 1999, cercetătorii ruşi au trimis propriile mesaje cu ajutorul telescopului Yevpatoria, din Peninsula Crimeea, iar, în 2008, NASA, agenţia spaţială americană, a transmis în spaţiu un cântec al trupei The Beatles, intitulat "Across the Universe", către steaua polară, aflată la o distanţă de 430 de ani-lumină.
Folosind cele mai puternice radiotelescoape actuale, Seth Shostak, directorul Institutului SETI, a declarat în cadrul prezentării că astrofizicienii americani ar trebui să expedieze către acele stele întregul conţinut de pe internet, fapt care ar permite unei alte civilizaţii care ar capta acele semnale să descifreze întreaga istorie umană şi cultura ei.
Aceiaşi cercetători recunosc faptul că proiectul lor este unul controversat, citând rezervele formulate de Stephen Hawking, celebrul astrofizician britanic, care consideră că astfel de transmisiuni sunt "iresponsabile". Cercetătorul britanic a subliniat că istoria umană oferă numeroase exemple de întâlniri tragice pentru civilizaţiile mai puţin avansate, precum întâlnirea dintre incaşi şi conchistadorii spanioli.
Promotorii proiectului Active SETI au respins cu tărie acest argument, care, după părerea lor, ar reprezenta "o veritabilă paranoia". Seth Shostak consideră, de altfel, că, "în orice caz, este prea târziu pentru a ne face griji în legătură cu semnalarea prezenţei noastre" în faţa unor eventuale civilizaţii extraterestre belicoase.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro