Serviciile speciale ucrainene au afirmat, miercuri, că au arestat în regiunea Kherson (sud) o "patrulă de recunoaştere a armatei ruse", venită din Crimeea pentru a căuta informaţii despre unităţile ucrainene prezente în zonă.
Acest anunţ al serviciilor speciale (SBU) are loc în timp ce tensiunile cresc între Kiev şi Moscova, iar oficialii ucraineni se tem că, după alipirea Crimeei, Rusia ar putea încerca să controleze alte regiuni ucrainene vecine de pe litoralul Mării Negre, între care Kherson.
Grupul de recunoaştere, afirmă SBU într-un comunicat, a pătruns în regiune evitând punctele de control de la frontiera administrativă dintre Crimeea şi restul Ucrainei.
Membrii săi, ale căror nume nu sunt precizate, ar încerca să determine cât de pregătiţi sunt militarii din trei unităţi.
Comandantul său este un ofiţer al armatei ruse născut în 1981 şi originar din regiunea Riazan (200 de kilometri sud-est de Moscova), dar care folosea un paşaport ucrainean pe numele Evgheni Arbuzov, născut în 1986, potrivit serviciilor speciale.
Arestat fiind, el ar fi recunoscut, potrivit aceleiaşi surse, că a căutat informaţii despre barajele de control şi mobilizarea forţelor ucrainene.
Marţi, autorităţile ucrainene au declarat că a fost arestat la Doneţk, în estul rusofon, un "sabotor" rus care formează grupuri armate şi pregătite, potrivit lor, pentru atentate cu materiale explozibile.