Armata ucraineană desfăşoară în decursul mai multor zile exerciţii militare, pentru a fi pregătită se se apere în cazul unui "atac la scară largă" din partea Rusiei sau a insurgenţilor proruşi, a declarat colonelul ucrainean Semion Kopelnik, citat de agenţia oficială Ukrinform.
"Cu siguranţă suntem pregătiţi să ripostăm oricărei agresiuni militare, deoarece desfăşurăm antrenamente în fiecare zi", a declarat Kopelnik, într-un interviu pentru postul ucrainean Espreso TV.
"Bineînţeles, trebuie să încercăm să păstrăm aşa-numitul armistiţiu, deoarece autorităţile ucrainene au depus foarte multe eforturi pentru a-l obţine. Din păcate, rebelii de la Doneţk şi Lugansk nu au scopul de a menţine pacea, în contextul în care au organizat alegeri proprii", a adăugat el.
Colonelul a subliniat că "în general, suntem pregătiţi pentru apărare".
La şase luni de la izbucnirea conflictului separatist din estul Ucrainei, soldat cu peste 4.000 de morţi, autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk au organizat duminică alegeri "prezidenţiale" şi "parlamentare".
În pofida avertismentelor Occidentului, Rusia a anunţat că "respectă" alegerile locuitorilor din aceste zone, cerând Administraţiei de la Kiev să înceteze operaţiunile militare.