Autorităţile de la Tiraspol au acuzat Chişinăul că îi foloseşte pe elevii şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului în calitate de "instrument de confruntare politică", potrivit unui comunicat al Ministerului transnistrean de Externe.
"În legătură cu informaţiile apărute recent în presă, privind aşa-numita blocare a procesului de învăţământ în şcolile moldoveneşti din stânga Nistrului, considerăm că merită să atragem atenţia partenerilor internaţionali (...) asupra faptului că partea transnistreană a cerut în repetate rânduri o monitorizare comună a acestor şcoli", notează ministerul transnistrean.
Potrivit autorităţilor de la Tiraspol, "la 1 octombrie 2013, s-a ajuns la un acord în acest sens, însă Republica Moldova până în prezent refuză să-şi îndeplinească angajamentele".
Tiraspolul subliniază, în comunicat, că a susţinut întotdeauna găsirea unor compromisuri pentru "problemele sensibile, cum ar fi cele legate de funcţionarea şcolilor" moldoveneşti, de aceea "declaraţiile false şi insinuările autorităţilor de la Chişinău şi ale directorilor acestor şcoli, provoacă doar nedumerire".
În opinia autorităţilor separatiste, "Republica Moldova (...) încearcă să menţină situaţia tensionată în jurul problemei acestor şcolilor cu predare în grafie latină şi utilizează această problemă ca un element de distragere a atenţiei mediatorilor internaţionali de la probleme mai importante".
"Ministerul de Externe al Transnistriei consideră că folosirea elevilor (din şcolile cu predare în limbă română din Transnistria) în calitate de "instrument de confruntare politică" (...) este inacceptabilă şi trebuie să fie condamnată de comunitatea internaţională, precum şi de populaţiile" de pe ambele maluri ale Nistrului, informează acest comunicat, publicat joi.
De asemenea, Tiraspolul acuză Chişinăul că este "indiferent faţă de recomandările internaţionale şi faţă de soarta copiilor".
"Autorităţile de la Tiraspol, în decursul ultimilor doi ani, nu au permis întreruperea procesului de învăţământ în şcolile cu predare în limba română, deoarece Transnitria este convinsă că singura prioritate în soluţionarea aceastei probleme trebuie să fie interesele şi drepturile copiilor", apreciază ministerul transnistrean.
Recent, Tiraspolul a îngheţat conturile liceului cu predare în limba română Lucian Blaga. La începutul lui decembrie, acest liceu fost percheziţionat de către angajaţii procuraturii transnistrene, iar directorul instituţiei şi adjunctul său au fost interogaţi.
Preşedintele Traian Băsescu a solicitat marţi misiunii OSCE în Republica Moldova şi tuturor celorlalte instituţii responsabile să intervină pentru a asigura accesul tuturor elevilor la libera alegere a limbii române ca limbă de studiu, urmare a "presiunilor administrative" făcute de Tiraspol.
Traian Băsescu a apreciat că "acţiunile represive şi provocatoare împotriva cadrelor didactice, părinţilor şi copiilor care doresc să studieze în limba română sunt inacceptabile şi trădează încălcarea consistentă a drepturilor omului în regiunea separatistă".