EXTERNE: Statele Unite avertizează Rusia cu sancţiuni suplimentare pe fondul crizei din Ucraina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Statele Unite avertizează Rusia cu sancţiuni suplimentare pe fondul crizei din Ucraina

Secretarul de Stat american, John Kerry, a avertizat, sâmbătă, că Rusia riscă să fie nevoită să facă faţă unor "consecinţe suplimentare" dacă tensiunile din estul Ucrainei se vor intensifica şi dacă trupele ruse nu vor fi retrase de la frontieră. Franţa va susţine adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei în cazul "escaladării militare" a situaţiei din Ucraina, anunţă un oficial guvernamental francez.

În cursul unei convorbiri telefonice cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, Kerry "a transmis clar că, dacă Rusia nu va lua măsuri pentru reducerea tensiunilor şi dacă nu va retrage trupele de la frontierele Ucrainei, vor exista consecinţe suplimentare", se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Statele Unite au introdus sancţiuni împotriva a şase lideri proruşi din regiunea Crimeea şi împotriva unei companii de gaze.

Conform unui oficial american care a preferat să menţină anonimatul, Kerry a exprimat "profunda îngrijorare" în legătură cu atacurile comise de militanţi proruşi în estul Ucrainei, notând că aceste acţiuni sunt "orchestrate" şi sunt "sincronizate".

Casa Albă a denunţat "campanii organizate de instigare la destabilizare şi la acte de sabotaj" în estul Ucrainei.

Franţa va susţine noi sancţiuni împotriva Rusiei

"Este clar că vom fi nevoiţi să adoptăm noi sancţiuni în cazul escaladării militare. Ambele părţi trebuie să se liniştească", a declarat Jean-Marie Le Guen, secretar de stat pentru Relaţia cu Parlamentul.

"Nu există o soluţie militară la aceste probleme", a subliniat oficialul francez, reiterând susţinerea Parisului pentru "integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru respectarea rezultatelor alegerilor din 25 mai".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro