Un raid aerian atribuit forţelor americane s-a soldat cu moartea a trei angajaţi ai organizaţiei Medici fără Frontiere, în Afganistan, iar alte 30 de persoane sunt dispărute, informează site-ul cotidianului The Washington Post.
Organizaţia umanitară a comunicat că bombardamentul a distrus un spital din oraşul afgan Kunduz, unde armata este implicată în confruntări cu insurgenţii talibani.
Raidul aerian, care a vizat din eroare această poziţie, s-a soldat cu moartea a cel puţin trei persoane, iar alte 30 sunt dispărute.
Nu este clar câţi pacienţi au fost răniţi sau ucişi.
"Suntem şocaţi de acest atac, de uciderea angajaţilor şi pacienţilor la Kunduz", a declarat Bart Janseens, directorul spitalului gestionat de Medici fără Frontiere.