Rusia a primit o "foaie de parcurs" a unei posibile soluţionări a crizei din Ucraina întocmite de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a anunţat Kremlinul joi, relatează agenţia RIA Novosti în pagina electronică.
"Moscova a primit o «foaie de parcurs» prin canale diplomatice. Este necesară o perioadă de timp pentru studierea rapidă" a acestuia, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţie, care nu oferă alte informaţii despre document. Peskov a anunţat anterior că Rusia analizează situaţia în întregime.
Informaţia apare după ce preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit miercuri pe preşedintele OSCE, elveţianul Didier Burkhalter, la Moscova, unde au discutat despre criza ucraineană.
Ambasadorul francez în Rusia Jean-Maurice Ripert a declarat anterior pentru agenţia rusă de stat că OSCE a discutat un "pachet de măsuri în vederea dezescaladării" crizei din estul Ucrainei, o zonă afectată de puternice tensiuni separatiste proruse. Ambasadorul a subliniat că alegerile prezidenţiale anticipate programate la 25 mai în Ucraina şi formarea unui nou Guvern ucrainean reprezintă paşi-cheie în soluţionarea crizei.
Rusia, care refuză să recunoască autorităţile interimare instalate la Kiev după îndepărtarea fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici de la putere, a considerat până acum "absurdă" organizarea alegerilor în contextul violenţelor actuale, soldate cu zeci de morţi.
Occidentalii, care consideră crucial ca scrutinul din 25 mai să se desfăşoare corect, acuză Rusia că face totul pentru a destabiliza Ucraina şi a împiedica organizarea alegerilor.
Ei s-au declarat sceptici în ceea ce priveşte retragerea anunţată de Putin a zeci de mii de militari ruşi mobilizaţi în ultimele săptămâni de-a lungul frontierei cu Ucraina.