EXTERNE: Reţeaua teroristă Stat Islamic a recrutat aproximativ 400 de copii în ultimele trei luni în Siria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Reţeaua teroristă Stat Islamic a recrutat aproximativ 400 de copii în ultimele trei luni în Siria

Reţeaua teroristă Stat Islamic a recrutat cel puţin 400 de copii în Siria, în ultimele trei luni, aşa-numiţii "pui ai califatului" fiind antrenaţi în poligoane militare şi supuşi unei campanii dure de indoctrinare, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Toţi cei aproximativ 400 de copii şi adolescenţi sub 18 ani au fost recrutaţi în apropierea şcolilor, moscheilor şi în alte zone publice din regiuni siriene aflate sub controlul teroriştilor sunniţi.

Unul dintre copiii recrutaţi a apărut într-o înregistrare video, la începutul lunii martie, împuşcând în cap un palestinian acuzat de spionaj în favoarea Israelului. Poliţia franceză a anunţat că tânărul ar putea fi fratele vitreg al lui Mohamed Merah, un islamist care a omorât trei militari, un rabin şi trei copii evrei, în oraşul francez Toulouse, în anul 2012.

"Teroriştii folosesc copii pentru că este uşor să îi supună tehnicilor de spălare a creierelor. Le pot construi personalităţile aşa cum vor, îi opresc să meargă la şcoală, îi pot educa în şcolile reţelei sunnite Stat Islamic", a explicat Rami Abdulrahman, directorul organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Reţeaua teroristă Stat Islamic ocupă teritorii din Siria, Irak şi Libia, unde a proclamat un "califat islamic", poziţiile militare teroriste din regiuni siriene şi irakiene fiind vizate de raiduri aeriene ale coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite.

Militanţii organizaţiei teroriste sunnite s-au făcut remarcaţi prin executarea, în special prin decapitare, a unor ostatici occidentali, a civililor şi militarilor sirieni.

Liderii organizaţiei teroriste au încurajat familiile siriene şi irakiene să îşi trimită copiii în şcoli care promovează o doctrină sunnită radicală. În taberele de antrenament militar, copiii sunt învăţaţi să utilizeze arme de foc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro