Uniunea Europeană (UE) este necesar să menţină sancţiunile economice impuse Moscovei până când Ucraina preia controlul asupra frontierei cu Rusia, altfel riscă să provoace o criză cu Casa Albă, a declarat Donald Tusk în primul său interviu cu presa europeană.
Preşedintele Consiliului European a declarat pentru ziarul britanic că exclude o relaxare a sancţiunilor impuse Rusiei la summitul liderilor UE din această săptămână, în pofida presiunilor mai multor state în acest sens. El i-a acuzat pe unii lideri europeni că preferă "concilierea" cu Kremlinul în conflictul din Ucraina şi de "naivitate şi ipocrizie" în încercarea de a-i oferi lui Putin prezumţia de nevinovăţie, relatează The Guardian online.
În acest prim interviu acordat unui număr de cinci publicaţii europene, Tusk a subliniat că prevederile armistiţiului ucrainean încheiat la Minsk luna trecută între Putin şi cancelarul german Angela Merkel este necesar să fie implementate înainte de orice relaxare a sancţiunilor.
Înţelegerile de la Minsk prevăd ca Ucraina să recapete controlul asupra frontierelor din est, aflate în prezent pe mâna separatiştilor proruşi. Comentariile sale sugerează că sancţiunile ar putea să rămână în vigoare tot anul acesta, eventual până în cursul anului viitor.
"Înţelegerea de la Minsk are sens doar dacă este implementată deplin. O implementare parţială va fi foarte riscantă pentru Ucraina", a insistat el.
Tusk, care a preluat funcţia de preşedinte al Consiliului European în decembrie, s-a întors săptămâna trecută dintr-o vizită de la Washington, înainte de summitul UE de joi şi vineri, care va fi dominat de problema rusă. Sancţiunile impuse unor bănci şi firme urmează să expire în vară, în cazul în care nu vor fi prelungite prin consensul Celor 28.
"Este foarte dificil, pentru că statele membre demonstrează foarte deschis că au puncte de vedere şi interese diferite", a declaart el, denunţând lipsa unei politici comune. "Avem 28 de politici externe diferite", a denunţat preşedintele Consiliului European, adăugând că "nu poate accepta argumentul că trebuie să credem în bunăvoinţa Rusiei".
"Când aud că trebuie să avem încredere în bunăvoinţa preşedintelui (rus Valdimir) Putin sau a separatiştilor, ştiu că este vorba fie de naivitate, fie de ipocrizie", a subliniat Tusk.
De pe o poziţie opusă faţă de cea a numeroşi lideri europeni, care îndeamnă la îndulcirea politicii faţă de Moscova, Tusk a catalogat strategia lui Putin ca ostilă în mod direct şi a îndemnat la un răspuns dur.
"Ştiu - nu este o intuiţie, ci cunosc acest lucru - că politica lui Putin este mult mai simplă decât discuţiile noastre sofisticate. Unicul răspuns eficient la politica clară şi simplă a lui Putin este presiunea. (Politica sa este) pur şi simplu să aibă inamici, să fie mai puternic decât ei, să-i distrugă şi să fie în conflict", a declarat preşedintele Consiliului European.
Din acest motiv, Tusk boicotează marcarea a 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial la Moscova, pe 9 mai. "O prezenţă la parada militară, mână în mână cu agresorul de astăzi, o persoană care foloseşte arme împotriva civililor din estul Ucrainei? În opinia mea, ca să mă exprim delicat, este prea ambiguu", a declarat preşedintele UE.
Tusk a fost invitat la Moscova, dar a refuzat invitaţia, la fel ca Barack Obama, François Hollande şi alţi lideri est-europeni, iar cancelarul german Angela Merkel pare că va depune a doua zi jerbe de flori.
Armistiţiul de luna trecută între Kiev şi separatiştii proruşi nu este "ideal", dar a redus vărsarea de sânge şi a oferit ucrainenilor un răgaz, a apreciat Tusk. El a mai spus că Obama nu le cere europenilor să înăsprească sancţiunile, ci să le menţină pentru a demonstra o poziţie unită.