Pentagonul a publicat luni, într-un gest mai puţin obişnuit, o înregistrare video cu un bombardier rus de tip Su-24 care trece în zbor prin dreapta distrugătorului USS Ross, în Marea Neagră, exprimându-şi nemulţumirea faţă de felul în care presa rusă a scris despre acest lucru, relatează CNN.
USS Ross se afla la 25 de mile depărtare de coastele Crimeei, în apele internaţionale, în momentul în care s-au apropiat cele şase avioane de tip Su-24.
Avioanele ruseşti nu erau înarmate, potrivit unui oficial american din domeniul Apărării, iar cazul este considerat "de rutină".
Unele publicaţii ruseşti au scris că avionul rusesc a obligat distrugătorul american să părăsească apele teritoriale ruseşti în largul Crimeei. Însă Marina Statelor Unite afirmă că USS Ross nu şi-a schimbat cursul, aşa cum a scris presa, ci şi-a continuat misiunea, în apele internaţionale.