EXTERNE: PE ameninţă Ungaria că îi suspendă dreptul de vot în Consiliu dacă reintroduce pedeapsa cu moartea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: PE ameninţă Ungaria că îi suspendă dreptul de vot în Consiliu dacă reintroduce pedeapsa cu moartea

Ungaria poate rămâne fără drept de vot în Consiliul European în cazul reinstaurării pedepsei cu moartea, deoarce un astfel de demers ar încălca tratatele UE şi Carta Drepturilor Fundamentale, explică o rezoluţie votată miercuri, potrivit unui comunicat oficial.

Reinstaurarea pedepsei cu moartea în Ungaria ar încălca tratatele UE şi Carta Drepturilor Fundamentale, iar modul în care Guvernul de la Budapesta a formulat o consultare publică pe tema imigraţiei este "profund eronat, părtinitor şi dezechilibrat", afirmă rezoluţia.

Rezoluţia redactată după dezbaterea din 19 mai în şedinţă plenară în prezenţa premierului ungar Viktor Orban şi a prim-vicepreşedintelui CE Frans Timmermans, europarlamentarii au condamnat declaraţiile repetate ale lui Orban privind posibila reintroducere a pedepsei cu moartea în Ungaria şi au subliniat datoria premierului de a "conduce prin puterea exemplului".

Pedeapsa cu moartea ar atrage sancţiuni în conformitate cu Articolul 7 al Tratatului UE. Aceasta este "incompatibilă cu valori precum respectul faţă de demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi respectul faţă de drepturile omului, pe care se bazează Uniunea", au subliniat ei, adăugând că orice stat membru care reintroduce pedeapsa cu moartea încalcă "tratatele şi Carta UE privind drepturile fundamentale". Eurodeputaţii au subliniat, de asemenea, că o încălcare gravă de către un stat membru atrage după sine procedura Articolului 7 din Tratatul UE, care poate conduce la retragerea dreptului de vot în Consiliu.

Europarlamentarii au denunţat, de asemenea, consultarea publică pe tema imigraţiei a Guvernului ungar. Deşi "consultarea publică poate fi un instrument important şi valoros pentru guverne pentru elaborarea politicilor", "conţinutul şi limbajul folosit în această consultare este profund eronat, părtinitor şi dezechilibrat; stabilind o legătură subiectivă şi directă între fenomenul imigraţiei şi ameniţările privind securitatea", au afirmat ei.

Astfel că au cerut Comisiei să "iniţieze imediat un proces de monitorizare aprofundat pe tema situaţiei democraţiei, a statului de drept şi drepturilor fundamentale în Ungaria şi să raporteze Parlamentului European şi Consiliului până în septembrie 2015".

Comisiei i se cere, de asemenea, să prezinte o propunere de stabilire a unui mecanism UE privind democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale ca instrument care să permită stabilirea modului în care statele europene se conformează şi aplică principiile Cartei Drepturilor Fundamentale şi ale tratatelor UE. Europarlamentarii au cerut Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) să ajute la elaborarea acestei propuneri prin redactarea unei rezoluţii fără caracter coercitiv care să fie votată de Parlament până la sfârşitul anului.

Rezoluţia de miercuri a fost adoptată cu 362 de voturi pentru, 247 împotrivă şi 88 de abţineri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro