EXTERNE: ONU acuză forţele ucrainene şi rebelii proruşi de comiterea unor acte de tortură în estul Ucrainei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: ONU acuză forţele ucrainene şi rebelii proruşi de comiterea unor acte de tortură în estul Ucrainei

Organizaţia Naţiunilor Unite a acuzat, luni, atât forţele ucrainene, cât şi rebelii proruşi de comiterea unor acte de tortură împotriva civililor din estul Ucrainei, confruntat cu un conflict sângeros de opt luni.

Într-un raport publicat luni cu privire la respectarea drepturilor omului, ONU a atras atenţia asupra deteriorării considerabile a condiţiilor celor 5,2 milioane de locuitori care trăiesc în zona de conflict, în plină iarnă, şi care locuiesc în case fără apă şi încălzire, în condiţiile în care luptele au avariat instalaţiile.

"Situaţia devine extrem de dificilă pentru populaţie, în special pentru persoanele în vârstă, copii şi cei care se află în instituţii publice, majoritatea aflate la limita supravieţuirii", potrivit raportului.

În noiembrie, Guvernul ucrainean a sistat acordarea ajutoarelor sociale în teritoriile aflate sub controlul rebelilor proruşi.

"Eforturile Guvernului pentru apărarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi restabilirea ordinii în zona de conflict au fost însoţite de reţineri arbitrare, folosirea torturii şi dispariţia unor persoane suspectate de «terorism şi separatism»", potrivit raportului dat publictăţii de ONU. "Majoritatea acestor încălcări ale drepturilor omului au fost comise de batalioane de voluntari sau de serviciile ucrainene de securitate (SBU)", potrivit ONU.

De asemenea, ONU i-a acuzat pe rebeli că au înfiinţat un "stat criminal" în zonele pe care le controlează în regiunile industriale Doneţk şi Lugansk, cu susţinerea unor "combatanţi străini", aluzie la trupele ruse de elită, deşi Moscova a negat în mai multe rânduri informaţiile cu privire la prezenţa acestora în Ucraina.

"În condiţiile în care legea şi ordinea sunt din ce în ce mai puţin respectate, astfel de abuzuri, inclusiv crime, tortură, răpiri, în schimbul unor răscumpărări sau muncă forţată sunt comise de membri ai grupărilor armate susţinute de combatanţi străini", menţionează raportul.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului i-au acuzat în mai multe rânduri de abuzuri pe ultranaţionaliştii care luptă alături de armata ucraineană, după ce au participat activ la protestele de la Kiev soldate cu o baie de sânge şi căderea regimului prorus, în februarie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro