EXTERNE: NSA operează în mod ilegal, afirmă o comisie independentă de control într-un raport | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: NSA operează în mod ilegal, afirmă o comisie independentă de control într-un raport

Colectarea sistematică de metadate telefonice în Statele Unite de către Agenţia Naţională de Securitate (NSA) încalcă legea, afirmă o comisie independentă de control, al cărei raport a fost publicat joi şi care a fost salutat de către Edward Snowden în cadrul unui chat.

Însă fugarul american, care riscă 30 de ani de închisoare pentru spionaj şi care s-a refugiat în Rusia, a exclus orice revenire în Statele Unite, unde apreciază că "nu există nicio şansă" să beneficieze de un proces echitabil, deoarece autorităţile americane nu îl consideră drept o persoană care trage semnalul de alarmă (whistleblower), un statut protejat prin lege.

Secretarul american al Justiţiei Eric Holder a reiterat joi poziţia Guvernului, potrivit căreia Edward Snowden nu va fi graţiat vreodată.

"Am spus întotdeauna că noţiunea de clemenţă nu este un lucru de luat în calcul. În schimb, dacă ar reveni în Statele Unite pentru a pleda vinovat, vom deschide negocieri cu avocaţii săi", a declarat Holder într-un interviu pentru MSNBC.

Raportul voluminos întocmit de către Privacy and Civil Liberties Oversight Board (PCLOB) constituie, potrivit memrilor acestei Comisii, cea mai detaliată examinare a programului de colectare de metadate telefonice operată de către NSA, în vigoare începând din 2006 în forma actuală, după ce a fost creat în secret în 2001, în urma atentatelor de la 11 septembrie, în mandatul fostului preşedinte George W. Bush.

Metadatele sunt anonime şi includ numărul apelat, durata şi ora fiecărui apel efectuat în Statele Unite, dar nu şi înregistrarea conversaţiilor.

Cea mai radicală dintre concluziile raportului, susţinută de trei dintre cei cinci membri ai Comisiei, este fără apel, şi anume acest program este ilegal şi este necesar ca Guvernul să îl închidă.

"Nu am identificat măcar un caz de ameninţare la adresa Statelor Unite prin care programul să fi permis afectarea în mod concret a vreunei anchete antiteroriste", subliniază Comisia.

În plus, autorii îşi exprimă îngrijorarea faţă de potenţiale atingeri aduse vieţii private de către această bază de date "monumentală".

"În pofida faptului că riscurile unui abuz par îndepărtate, date fiind exemple de exploatare abuzivă a unor informaţii persoanle de către Guvern în secolul al XX-lea, riscul este mai mult decât teoretic", avertizează ei.

Snowden nu va fi "intimidat"

Casa Albă a reacţionat amintind că programul a fost aprobat de 36 de ori în decurs de şapte ani de către judecători din cadrul instanţei secrete Foreign Intelligence Surveillance Court (FISC).

"Dar, aşa cum a spus preşedintele, el apreciază că putem şi este necesar să operăm schimbări în program, astfel încât americanii să aibă mai multă încredere în el", a declarat Jay Carney, un purtător de cuvânt al Executivului. "În rezumat, preşedintele a anunţat că pune capăt programului în forma actuală", a adăugat el.

Barack Obama a anunţat vineri, într-un discurs, continuarea colectării de metadate, însă într-un nou mod, care urmează să fie definit de către Executiv şi Congres.

Edward Snowden şi-a exprimat satisfacţia, joi, faţă de concluziile Comisiei. El a exclus, însă, orice revenire în ţară.

""Din nefericire este imposibil, din cauza legilor actuale privind protecţia persoanelor care trag un semnal de alarmă, care nu protejează subcontractanţii din sectorul securităţii naţionale ca mine", a scris tânărul, în vârstă de 30 de ani, în cursul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri scrise, în direct, pe site-ul susţinătorilor săi, freesnowden.is. Legea respectivă îi protejează numai pe funcţionarii federali.

"Este foarte iritant, deoarece înseamnă că nu există nicio şansă să ai un proces echitabil şi niciun mijloc ca să revin (în ţară) pentru a mă apăra în faţa unui juriu", a declarat tânărul, care nu a apărut pe ecran.

El a dezminţit că ar fi furat parole ale unor foşti colegi de la NSA, aşa cum au afirmat mai multe surse anonime în noiembrie.

În plan personal, el s-a declarat "consternat" de afirmaţii anonime recente ale unor agenţi americani de informaţii de rang înalt care au declarat pentru site-ul Buzzfeed că le-ar plăcea să-l vadă mort.

"Faptul că există o ameninţare directă la adresa vieţii mele este un lucru de care sunt conştient, dar nu voi fi intimidat. Să acţionezi bine înseamnă să nu ai niciun regret", a declarat Snowden.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro