Negocierile dintre Washington şi Moscova privind participarea Rusiei la legea americană FATCA împotriva evaziunii fiscale au fost suspendate, au anunţat vineri surse din cadrul Trezoreriei americane.
În cadrul legii FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act), votată în 2010 pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale, Statele Unite cer băncilor străine să fie informate cu privire la prezenţa printre clienţii lor a unor persoane impozabile în SUA.
Conform legii, contestată iniţial, dar acceptată ulterior de mai multe state, băncile străine sunt sancţionate financiar, dacă nu adoptă această transparenţă faţă de Statele Unite.
În total, 45 de ţări au semnat ori sunt pe cale de a semna cu Statele Unite această convenţie, însă discuţiile dintre Washington şi Moscova cu privire la acest subiect au fost întrerupte.
"În conformitate cu abordarea noastră a angajamentului bilateral pe care îl avem cu Rusia, Statele Unite au suspendat negocierile cu Rusia pentru un acord FATCA", a declarat un purtător de cuvânt al Trezoreriei americane, fără a preciza oficial dacă întreruperea negocierilor reprezintă o nouă sancţiune la adresa Moscovei, ca răspuns la criza din Ucraina.
Aceasta implică faptul că, dacă Guvernul rus sau băncile în mod individual nu sunt înregistrate în convenţia FATCA, tranzacţiile spre aceste instituţii financiare ruse vor face obiectul unor penalităţi din partea autorităţilor americane.
Legea FATCA intră în vigoare pe 1 iulie, când urmează să fie aplicate primele penalităţi.
"În general, instituţiile financiare din ţări străine care nu au semnat conveţia cu Statele Unite trebuie să se înregistreze (individual) cu serviciile fiscului american (...), în caz contrar ele vor fi supuse unei taxe de 30 la sută din plăţile provenite din SUA", a precizat un purtător de cuvânt al Trezoreriei.