Cancelarul Angela Merkel şi partenerul său de coaliţie social-democrat încearcă să calmeze o polemică declanşată de către conservatori bavarezi cu privire la unele temeri pe tema migrării, după trei zile de la deschiderea completă a pieţei germane a muncii pentru români şi bulgari.
"Miercurea viitoare, Guvernul, reunit prima dată în Consiliu de Miniştri în acest an, va analiza în mod obiectiv subiectul" a declarat vicecancelarul social-democrat Sigmar Gabriel într-un interviu publicat de Bild, cea mai citită publicaţie în Germania, în ediţia de sâmbătă.
Vineri, Gabriel a discutat la telefon cu Merkel. Ei au căzut de acord să reflecteze la eventuale măsuri mai dure împotriva celor care fraudează ajutoarele sociale.
"Cred că nu trebuie să intensificăm artificial această problemă. Dar nu trebuie nici s-o minimalizăm", a declarat Gabriel pentru Bild sâmbătă.
Sosirile unor bulgari şi români, chiar dacă sunt limitate în comparaţie cu migrarea totală către Germania, ţin frecvent prima pagină pentru că se concentrează în câteva oraşe mari, ca Berlinul şi Duisburgul (vest), şi deoarece numeroşi germani consideră că este vorba despre o fraudare a prestaţiilor sociale. Orice familie cu copii instalată în Germania are dreptul să primească alocaţii familiale.
Conservatorii bavarezi (CSU) - formaţiunea-soră a conservatorilor din cadrul CDU, condus de Merkel - au exploatat aceste îngrijorări reclamând o atitudine mai dură faţă de cei care fraudează, în momentul anulării ultimelor restricţii impuse românilor şi bulgarilor în nouă ţări UE, inclusiv Germania. Sloganul lor este "cel care fraudează trebuie să plece", adică să părăsească ţara.
Reacţionând faţă de aceste atacuri recente ale CSU împotriva unor imigranţi "profitori", Gabriel a declarat că "nu avem nevoie de o discriminare brutală împotriva bulgarilor şi românilor, dar nu trebuie nici să ignorăm problemele anumitor oraşe germane mari cu imigraţia celor săraci".
"De ceea ce nu avem, într-adevăr, nevoie sunt declaraţii în scop electoral. Nu aşa se rezolvă problemele cu imigraţia", a subliniat el.
Două rânduri de alegeri sunt într-adevăr decisive pentru partidul conservator bavarez (CSU) anul acesta, în această regiune bogată din sudul Germaniei, şi anume alegerile municipale din martie şi cele europene din mai.
Preşedintele CSU Horst Seehofer a declarat sâmbătă, într-un interviu pentru ziarul bavarez Münchener Merkur, că formaţiunea sa este "deschisă lumii" şi a subliniat că "ea nu are de primit sfaturi de la nimeni cu privire la modul de tratare a străinilor".
Comisarul european însărcinat cu Munca, ungurul Laszlo Andor, a avertizat împotriva oricărei forme de isterie în acestă dezbatere. "Este absolut necesar să apărăm drepturi fundamentale ca libera circulaţie şi nu ar trebui să reacţionăm isteric faţă de imigraţie", a declarat el într-un interviu pentru ediţia de sâmbătă a publicaţiei Die Welt.
În plus, mediul economic german şi-a exprimat îngrijorarea faţă de imaginea ţării, în contextul în care depune eforturi să atragă muncitori străini.
"Nu trebuie să facem şi mai sumbru tabloul în domeniul imigraţiei, cu o discuţie politică inflamată", a apreciat directorul Camerelor germane de Comerţ şi Industrie (DIHK) Martin Wansleben, pentru cotidianul "Neue Osnabrücker Zeitung".
El a subliniat că Germania, o ţară care îmbătrâneşte, "are nevoie în anii viitori de cel puţin 1,5 milioane de muncitori calificaţi străini pentru a-şi menţine nivelul creşterii economice şi a garanta sistemul social" al ţării. "Ar trebui să continuăm să îmbunătăţim primirea imigranţilor, este o datorie faţă de întreaga societate", a subliniat el.
Începând de miercuri, românii şi bulgarii pot munci în întreaga Uniune Europeană (UE), după şapte ani de la aderarea celor două ţări la UE, în urma anulării ultimelor restricţii impuse de către nouă ţări, şi anume Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie şi Olanda şi Spania.