Marea Britanie revizuieşte un acord de cooperare nucleară cu firma rusă de stat Rosatom, din cauza crizei din Ucraina, relatează BBC News online.
Departamentul pentru Energie şi Modificări Climatice (DECC) a anunţat că acordul este "analizat" după intervenţia militară a Rusiei în Crimeea. Marea Britanie a semnat un "pact" cu Rosatom în septembrie, vizând să ajute firma să pătrundă pe piaţa britanică.
Rosatom a refuzat să comenteze această informaţie, potrivit postului britanic.
"Nu a fost adoptată o decizie cu privire la continuarea acestei cooperări, care este analizată din perspectiva evoluţiilor în Ucraina", a declarat un purtător de cuvânt DECC pentru BBC, în contextul în care Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au impus restricţii de călătorie şi au blocat averi ale unor oficiali proruşi din Crimeea şi oficiali ruşi apropiaţi preşedintelui Vladimir Putin, după ce Rusia a anexat Crimeea.
Acordul britanic cu Rosatom viza să ofere firmei ruse consultanţă privind reglementările în domeniul nuclear, pregătind o potenţială intrare a acesteia pe piaţa britanică.
Rosatom a mai semnat acorduri cu firma finlandeză în domeniul energiei Fortum şi Rolls-Royce, pentru a se asigura că reactoarele sale respectă standardele britanice. O purtătoare de cuvânt Fortum a declarat pentru Reuters că acordul este, în prezent, "nesigur". "De când situaţia politică evoluează rapid, nu este uşor să tragi concluzii cu privire la dezvoltarea unor afaceri", a declarat ea. Rolls-Royce a refuzat să comenteze, potrivit BBC.
Marea Britanie se află în căutarea unor investitori internaţionali, într-un efort vizând înlocuirea centralelor sale nucleare îmbătrânite. La sfârşitul lui octombrie a semnat un contract cu EDF privind construirea primei centrale nucleare noi în aproximativ 20 de ani.