Consiliul pentru Apărarea Statului din Lituania a decis să reintroducă temporar serviciul militar obligatoriu, pentru a spori capacitatea defensivă a ţării, după ce a evaluat situaţia geopolitică şi ameninţările la adresa securităţii statului.
"Constituţia ne obligă să evaluăm ameninţările cu care se confruntă ţara noastră şi să organizăm apărarea naţională astfel încât să asigure apărarea statului. Aceasta este datoria şefilor de stat. În condiţiile în care situaţia geopolitică se schimbă, forţele armate trebuie să fie pregătite pentru apărarea armată a ţării, chiar şi în vremuri de pace. Actualul mediu geopolitic cere consolidarea şi accelerarea dotării armatei, iar acest lucru trebuie făcut în următorii ani", a declarat preşedintele Dalia Grybauskaite, relatează Baltic Times în ediţia electronică.
Consiliul pentru Apărarea Statului a decis să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru o perioadă de cinci ani, urmând ca 3.500 de bărbaţi cu vârste între 19 şi 26 de ani să fie convocaţi pentru o perioadă de nouă luni. Dacă Parlamentul aprobă decizia Consiliului, primii soldaţi ar putea fi recrutaţi încă din septembrie.
Forţele armate lituaniene vor fi compuse atât din militari profesionişti, cât şi din recruţi, aşa cum au şi alte ţări din regiune, ca Finlanda, Estonia, Norvegia şi Danemarca. Acest lucru ar permite Lituaniei să completeze personalul armatei în 2015-2016 şi să formeze o rezervă militară suficientă în următoarele 18 luni. În prezent, armata lituaniană are aproximativ 13.000 de militari.
Aproximativ 3.000 de soldaţi vor fi recrutaţi în 2015 şi alţi 16.000 în următorii cinci ani, pentru a deveni rezerva armatei lituaniene. Conform şefului Statului Major lituanian, general maiorul Jonas Vytautas Zukas, în prezent doar două batalioane au peste 50 la sută din necesarul de trupe.
Generalul Zukas a precizat că recruţii vor fi selectaţi la întâmplare, aşa cum au făcut Statele Unite în timpul războiului din Vietnam. Tinerii cu vârste între 19 şi 27 de ani, sănătoşi, educaţi şi fără condamnări vor fi eligibili pentru serviciul militar. Neprezentarea la forţele de recrutare atrage responsabilitatea penală.