EXTERNE: Kievul respinge cererea protestatarilor de a întrerupe relaţiile diplomatice cu Moscova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Kievul respinge cererea protestatarilor de a întrerupe relaţiile diplomatice cu Moscova

Ministrul ucrainean de Externe, Andrei Deşciţa, a declarat sâmbătă, că Ucraina "nu poate" întrerupe relaţiile diplomatice cu Rusia, o cerinţă impusă de persoanele care protestează în faţa Ambasadei Rusiei de la Kiev, relatează agenţia ucraineană oficială Ukrinform.

"Dacă Rusia va continua asta (incursiunile pe teritoriul Ucrainei), vom fi nevoiţi să întrerupem relaţiile. Însă în prezent acest lucru nu este necesar, deoarece întreruperea relaţiilor diplomatice este ultimul punct în relaţiile cu Moscova", a afirmat ministrul ucrainean.

Potrivit lui Deşciţa, rechemarea diplomaţilor ucraineni de pe teritoriul Rusiei şi expulzarea diplomaţilor ruşi din Ucraina ar avea consecinţe grave, printre care imposibilitatea de a-i susţine şi apăra pe cei 3 milioane de cetăţeni ucraineni care se află în Rusia.

Aproximativ 300 de persoane protestau sâmbătă seara în faţa Ambasadei Rusiei de la Kiev, reuşind să dea jos steagul rus de pe clădire, să răstoarne maşini şi să spargă mai multe geamuri ale reprezentanţei.

Protestatarii cer întreruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia. La faţa locului au sosit deja ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov şi ministrul de Externe Deşciţa, a anunţat Guvernul Ucrainei într-un comunicat, potrivit Itar-Tass.

Ministerul rus de Externe s-a declarat "indignat" de acţiunile protestatarilor şi a cerut Kievului să ia măsuri, pentru a garanta securitatea deplomaţilor ruşi pe teritoriul Ucrainei, potrivit unui comunicat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro