Rusia subminează "printr-o tactică deliberată" eforturile Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de a organiza o misiune de observare în Ucraina, a acuzat miercuri, la Viena, ministrul interimar ucrainean de Externe Andrii Deşciţa.
"Singura explicaţie logică este că Federaţia Rusă vrea să evite cu orice preţ să-i fie dezvăluite acţiunile în Ucraina", a continuat ministrul, denunţând "luarea ca ostatică" a Organizaţiei.
OSCE, la iniţiativa Occidentalilor, doreşte să trimită aproximativ 100 de observatori în Ucraina. Rusia, membră a organizaţiei, a cerut ca o asemenea misiune să vizeze întregul teritoriu ucrainean.
Ambasadorul american la OSCE Daniel Baer a pus la îndoială, joi dimineaţa, "sinceritatea" Moscovei, al cărei reprezentant a formulat obiecţii faţă de crearea acestei misiuni încă de la începutul săptămânii.
Deşciţa a apreciat, la rândul său, că această controversă reprezintă "un moment decisiv" în istoria OSCE, creată în 1975 cu scopul de a oferi, în plin Război Rece, un spaţiu de dialog între Est şi Vest.
Dacă Organizaţia nu va acţiona, "va deveni nesemnificativă", a subliniat ministrul ucrainean.