Secretarul american de Stat, John Kerry, se va deplasa vineri la Geneva, pentru a participa la negocierile asupra programului nuclear iranian, a anunţat un oficial american, citat de AFP.
Kerry se va deplasa în Elveţia, la invitaţia şefei diplomaţiei UE, Catherine Ashton, "pentru a contribui la reducerea divergenţelor din cadrul acestor negocieri", a afirmat acest oficial, sub protecţia anonimatului.
Negociatorii Iranului şi cei ai statelor din cadrul Grupului 5+1, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (China, Franţa, Marea Brianie, Rusia şi Statele Unite) plus Germania, se întâlnesc joi şi vineri, la Geneva, prezidaţi de Ashton, pentru a încerca să ajungă la un acord pe tema programului nuclear iranian.