EXTERNE: John Kerry denunţă atingerile aduse drepturilor tătarilor din Crimeea: "Crimele, bătăile şi răpirile au devenit fapte obişnuite" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: John Kerry denunţă atingerile aduse drepturilor tătarilor din Crimeea: "Crimele, bătăile şi răpirile au devenit fapte obişnuite"

Secretarul de Stat american, John Kerry, a denunţat vineri încălcările drepturilor tătarilor din Crimeea, cu ocazia aniversării a 70 de ani de deportarea acestei minorităţi de către Stalin.

Tătarii din Crimeea, un popor turcofon, vor comemora duminică, într-un climat de tensiuni, 70 de ani de la deportarea lor. Începând din 18 mai 1944, peste 230.000 de tătari au fost deportaţi din Crimeea, o tragedie care a reînviat în memoria acestei comunităţi în martie, în contextul alipirii acestei peninsule ucrainene la Rusia.

În opinia lui John Kerry, "atingerile" aduse drepturilor tătarilor din Crimeea "rămân înrădăcinate (...) în ocupaţie".

"Tentativele Rusiei de a anexa Crimeea au redeschis răni vechi", a apreciat şeful diplomaţiei americane, citat într-un comunicat.

"Lista cu încălcările drepturilor omului în Crimeea se lungeşte cu fiecare săptămână care trece", a denunţat şeful diplomaţiei americane. "Crimele, bătăile şi răpirile împotriva tătarilor din Crimea (...) au devenit fapte obişnuite", a acuzat John Kerry.

El a afirmat că Statele Unite "comemorează cu inima grea tragedia din 1944 şi sunt solidare astăzi tătarilor din Crimeea în faţa unei noi ameninţări împotriva comunităţii lor".

Washingtonul denunţă fără încetare "anexarea ilegală" a Crimeei la Rusia şi apără "suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro