EXTERNE: Israelul cere Olandei să se opună boicotării a cinci bănci israeliene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Israelul cere Olandei să se opună boicotării a cinci bănci israeliene

Israelul a cerut vineri Guvernului de la Haga să se opună deciziei fondului de pensii olandez PGGM de a boicota cinci bănci israeliene din cauza activităţilor pe care le desfăşoară în colonii.

"Directorul general adjunct pentru Afaceri Europene al Ministerului de Externe, Raphaël Schutz, i-a spus ambasadorului olandez că decizia fondului de pensii PGGM de a boicota Israelul este inacceptabilă", a anunţat Ministerul israelian de Externe într-un comunicat, precizând că ambasadorul Olandei în Israel, Caspar Veldkap, a fost convocat pentru "clarificări".

"De asemenea, i s-a subliniat că noi aşteptăm de la Guvernul olandez, în spiritul prieteniei care există între ţările noastre, să ia o poziţie fără echivoc împotriva unor astfel de măsuri, care nu contribuie decât la înrăutăţirea relaţiilor israeliano-olandeze", adaugă textul.

Fondul de pensii PGGM, unul dintre cele mai mari din Olanda, a anunţat, miercuri, că a întrerupt colaborarea cu cinci bănci israeliene, din cauza activităţilor lor în coloniile israeliene.

PGGM, care asigură gestionarea a 153 de miliarde de euro, urmează o decizie similară a unui alt gigant olandez, Vitens. Această companie de apă potabilă a anunţat, la începutul lunii decembrie, că întrerupe colaborarea cu societatea israeliană de distribuţie a apei Mekorot, din cauza "contextului politic".

Mekorot, care furnizează apă în coloniile din Cisiordania, a fost acuzată atunci că duce o politică discriminatorie faţă de palestinieni în accesul la apă potabilă.

Boicotarea unor societăţi israeliene care desfăşoară activităţi în coloniile din teritoriul palestinian a înregistrat recent o serie de succese, încurajând promotorii săi şi stârnind îngrijorări în Israel în privinţa unei generalizări a acestei modalităţi de a acţiona.

Cea mai mare Biserică Protestantă din Canada a decis astfel să boicoteze trei întreprinderi israeliene, iar Guvernul român a refuzat să trimită lucrători în construcţii.

Aceste măsuri intervin la câteva luni după ce Uniunea Europeană (UE) a adoptat "linii directoare" prin care exclude din cooperarea sa instituţiile şi întreprinderile israeliene care desfăşoară activităţi în teritoriile ocupate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro