EXTERNE: Instructorii militari britanici au început să antreneze soldaţi ucraineni care luptă în estul ţării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Instructorii militari britanici au început să antreneze soldaţi ucraineni care luptă în estul ţării

Instructorii militari britanici au început să antreneze membri ai armatei ucrainene care luptă împotriva separatiştilor proruşi în estul ţării.

Cei 35 de instructori militari britanici lucrează în oraşul Mikolaiv, din sudul Ucrainei, şi ar urma să rămână aproximativ două luni în această ţară, relatează BBC News Online. Ei vor antrena forţele ucrainene pentru misiuni defensive şi medicale şi vor furniza echipament neletal.

Un acord în acest sens a fost anunţat de premierul britanic, David Cameron, luna trecută, Marea Britanie fiind primul stat occidental care efectuează un program militar de antrenament pe termen lung în Ucraina, de la începutul conflictului din est, în urmă cu un an.

Guvernul britanic furnizează de asemenea truse de prim-ajutor, saci de dormit şi echipamente de vedere pe timp de noapte.

Mai multe echipe britanice urmează să ajungă în Ucraina săptămânile viitoare, dar mobilizarea a zeci de instructori militari este o decizie simbolică ce nu va altera echilibrul militar în cadrul conflictului, comentează corespondentul BBC.

Statele Unite au anunţat deja că intenţionează să trimită un batalion de militari pentru a antrena trei batalioane de soldaţi ucraineni.

Peste 6.000 de persoane au fost ucise de la declanşarea conflictului armat în estul Ucrainei, în aprilie 2014, potrivit estimărilor ONU. Un acord de încetare a focului, semnat la Minsk, a intrat în vigoare la 15 februarie şi este în mare respectat, în pofida unor confruntări sporadice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro