Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamnat, marţi, la 20 de ani de închisoare pentru moartea unor protestatari în 2012.
Decizia împotriva liderului Fraţilor Musulmani, care a fost îndepărtat de la putere de armată în 2013, în urma unor proteste faţă de preşedinţia sa, a fost anunţată la televiziunea publică, relatează Sky News, în pagina electronică.
Sentinţa a fost luată în legătură cu moartea a cel puţin zece persoane în confruntările dintre susţinătorii lui Morsi şi demonstranţii opoziţiei, în faţa palatului prezidenţial, în decembrie 2012.
Judecătorul a exclus toate acuzaţiile de crimă în legătură cu aceste decese şi a declarat că sentinţa împotriva primului preşedinte ales al ţării este legată de "demonstraţia de forţă" şi detenţia ilegală a protestatarilor.
Doisprezece oficiali ai mişcării Fraţii Musulmani au fost, de asemenea, condamnaţi la câte 12 ani de închisoare de Tribunalul Penal din Cairo.