EXTERNE: Eurodeputatul Cătălin Ivan a cerut Daily Express să înceteze "cruciada" împotriva migrării românilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Eurodeputatul Cătălin Ivan a cerut Daily Express să înceteze "cruciada" împotriva migrării românilor

Liderul delegaţiei române a grupului socialiştilor şi democraţilor în Parlamentul European (PE) Cătălin Ivan a solicitat publicaţiei britanice Daily Express să pună capăt "cruciadei" împotriva migrării românilor şi bulgarilor în Marea Britanie, relatează publicaţia în ediţia online de marţi.

Potrivit site-ului, peste 35.000 de persoane au semnat o petiţie online a Daily Express, iniţiată săptămâna trecută, care solicită Guvernului britanic să menţină controale stricte asupra imigranţilor din cadrul Uniunii Europene (UE), în pofida viitoarei anulări, de la 1 ianuarie 2014, a restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor.

Un parlamentar britanic conservator, Peter Bone, a lăudat iniţiativa publicaţiei, despre care afirmă că "vorbeşte în numele poporului britanic".

Însă politicianul român Cătălin Ivan îşi exprimă nemulţumirea faţă de această campanie într-o scrisoare adresată publicaţiei, în care subliniază că "nu (mai) pot exista restricţii asupra pieţei muncii" începând de anul viitor, "motiv pentru care vă cer să opriţi această încercare".

Potrivit publicaţiei, 98% dintre cititorii săi care au participat la un sondaj telefonic doresc ca Marea Britanie "să îşi închidă frontierele tuturor noilor imigranţi". Daily Express prezintă acest procent ca indicând "o opoziţie publică faţă de anularea restricţiilor"

Dar politicianul român avertizează publicaţia că "materialele pe care le publică cer încălcarea legii europene", exprimându-şi totodată nemulţumirea faţă de "frica negativă şi inacceptabilă pe care campania o asociază cu cetăţenii români".

Bone a catalogat comentariile lui Ivan drept "prostii" şi "consolidând cazul pentru ca Marea Britanie să părăsească UE", apreciind că britanicii, ci nu Uninea ar trebui să decidă dacă românii şi bulgarii pot migra în ţara lor.

Daily Express a publicat integral scrisoarea care i-a fost adresată de eurodeputatul român.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro