Guvernul britanic este supus presiunii să introducă măsuri legislative dure împotriva cerşitului agresiv, în perspectiva unui aflux de cerşetori din România şi Bulgaria, într-o scrisoare trimisă de cinci şefi ai unor consilii locale şi un comisar de poliţie, relatează Daily Mail în ediţia online.
Potrivit dailymail.co.uk, şefii consiliilor locale din Westminster, Birmingham, Nottingham, Southampton şi Slough cer în această scrisoare ca cerşetorii să poată fi arestaţi şi îndepărtaţi de pe străzi. Ei avertizează, în scrisoarea trimisă secretarului de stat Norman Baker de la Ministerul de Interne, asupra "cerşitului agresiv, profesionalizat", care planează "incomod sau, poate, convenabil, între un comportament puternic antisocial şi infracţionalitatea măruntă".
Semnatarii solicită înăsprirea prevederilor unui proiect de lege (Antisocial Behaviour, Crime and Policing Bill), astfel încât cerşetorii să fie arestaţi dacă ignoră în mod repetat un nou tip de ordin administrativ privind liniştea şi ordinea publice (Injunction to Prevent Nuisance and Annoyance).
În opinia lor, această ultimă nouă măsură, care va înlocui ordinul civil emis împotriva unei persoane despre care există dovezi că s-a implicat într-un comportament antisocial (Antisocial Behaviour Orders), "va lătra, dar nu va muşca".
Potrivit publicaţiei, scrisoarea a fost redactată în urma unor dificultăţi întâmpinate de către unele municipalităţi londoneze cu grupări de imigranţi est-europeni şi a fost semnată atât de şefii celor cinci consilii, cât şi de către comisarul de poliţie din West Midlands, Bob Jones
"Nu suntem preocupaţi de oamenii care muncesc din România şi Bulgaria. Suntem îngrijoraţi de bandele de cerşetori care vor veni aici după bani. Vor începe în centrul Londrei şi apoi se vor răspândi către Birmingham, Manchester, Leeds şi alte oraşe", a declarat consiliera din Westminster Nickie Aitken, adăugând că în prezent aceştia nu pot fi arestaţi.
"Repercusiunile infracţiunilor asociate noilor valuri de imigranţi est-europeni şi persoane fără adăpost se extinde deja în Londra", a declarat Susan Hall, conducătoarea conservatorilor din cadrul Consiliului Harrow, în nordul Londrei, care a adăugat că "aceştia ne-au atacat deja târgul de Crăciun sâmbătă".
Scrisoarea apare în contextul în care premierul britanic David Cameron a anunţat săptămâna trecută măsuri care vizează să facă Marea Britanie mai puţin atractivă pentru cetăţenii UE, inclusiv o serie de restricţii asupra cererilor de prestaţii sociale şi interdicţia de a reveni în ţară, timp de un an, impusă oricărui imigrant prins cerşind.