EXTERNE: Confruntări între manifestanţi şi zeci de persoane mascate la Hong Kong. Poliţia a început să demonteze baricadele instalate de manifestanţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Confruntări între manifestanţi şi zeci de persoane mascate la Hong Kong. Poliţia a început să demonteze baricadele instalate de manifestanţi

Poliţia din Hong Kong a început luni dimineaţa să îndepărteze baricadele instalate de peste 15 zile de către manifestanţii prodemocraţie, potrivit unor jurnalişti AFP de la faţa locului. Ulterior, manifestanţii au înfruntat zeci de bărbaţi mascaţi, în principalul loc al mişcării de protest, fiind despărţiţi rapid de către poliţie.

Confruntările s-au produs în mijlocul unui bulevard larg, ocupat, după ce persoane care purtau măşti chirurgicale pentru a nu fi identificate au încercat să forţeze şi să demonteze baricade instalate de către manifestanţi în cartierul Admiralty, în care sunt concentrate sediile ministerelor.

Doi atacatori au fost trântiţi şi ţinuţi la sol de către poliţişti, care au format cordoane pentru a-i opri pe ceilalţi, scuipaţi de către manifestanţi, care strigau "arestaţi triadele", referindu-se astfel la mafia chineză, suspectată că a provocat violenţe în locurile ocupate.

Televiziunea, care emitea în direct, a prezentat imagini cu un bărbat obligat de poliţişti să predea un cuţit.

Şoferi de taxi, sătui de blocaje, s-au alăturat protestelor faţă de manifestanţi, claxonând şi adresând invective. "Nu mai putem", au scris unii pe vehicule.

Utilaje de ridicare au fost trimise, de asemenea, la locul ocupat, pentru a ridica baricade, a anunţat un fotograf AFP.

Aceste incidente au loc la câteva ore după ce sute de poliţişti au demontat baricade, în mai multe locuri, atât la Admiralty, cât şi în cartierul comercial Mongkok, aflat în zona continentală a Hong Kong-ului, profitând de numărul mic de manifestanţi care au petrecut noaptea de duminică spre luni afară.

Forţele de ordine au început să demonteze baricadele din zona principalului loc de manifestaţie, cartierul Admiralty, luându-i prin surprindere pe manifestanţi, al căror număr a scăzut în cursul nopţii de duminică spre luni.

Zeci de poliţişti şi-au făcut apariţia luni dimineaţa în locurile în care manifestanţi prodemocraţie organizează, de peste două săptămâni, reuniuni care paralizează o parte a marelui centru comercial asiatic.

Poliţiştii, care nu poartă echipament antirevoltă, au fost mobilizaţi în cartierul Admiralty, dar şi în Mongkok, potrivit unor imagini televizate.

Manifestanţii, conduşi de mişcări studenţeşti, cer Beijingului garantarea unei democraţii depline pentru fosta colonie britanică.

Mişcarea lor a provocat confruntări cu locuitori din Hong Kong care se opun ocupării străzilor.

În pofida numeroaselor ordine emise de către autorităţi de a se dispersa, manifestanţii s-au instalat ridicând corturi şi duşuri mobile sau organizând seri de dezbateri care au atras mii de persoane în ultimele zile.

Şeful Executivului local Leung Chun-ying a declarat duminică pentru televiziune că manifestanţii nu au "aproape nicio şansă" să schimbe poziţia Beijingului cu privire la introducerea sufragiului universal deplin în scrutinul din 2017 pentru alegerea viitorului şef al Executivului fostei colonii britanice.

Beijingul acceptă principiul "o voce, un vot", dar vrea să păstreze controlul asupra candidaturilor.

După ce opoziţia a fost criticată pentru că a utilizat gaze lacrimogene şi cu piper împotriva manifestanţilor în septembrie, Leung Chun-ying a declarat că, dacă Guvernul va fi nevoit să degajeze locurile ocupate, poliţia "va recurge în mod limitat la forţă".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro