EXTERNE: Avioane ruse de luptă folosesc două nave NATO din Marea Neagră pentru a practica scenarii de atac | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Avioane ruse de luptă folosesc două nave NATO din Marea Neagră pentru a practica scenarii de atac

Noile avioane ruse de luptă multirol de tip Su-30, alături de bombardiere Su-24, folosesc două nave NATO din Marea Neagră pentru a practica scenarii de atac, precum străpungerea sistemelor antiaeriene, a declarat o sursă de la baza navală Sevastopol, citată de Sputnik în pagina electronică.

"Echipajele acestor nave efectuează fără îndoială exerciţii pentru respingerea unor atacuri din partea avioanelor noastre, ceea ce le oferă piloţilor noştri oportunitatea de a obţine experienţă în manevrare şi în desfăşurarea (unor misiuni de) recunoaştere aeriană, atât în raza sistemelor antiaeriene, cât şi în afara razei lor", a declarat pentru RIA Novosti sursa citată.

În plus, avioanele de luptă monitorizează mişcările celor două nave, crucişătorul american lansator de rachete USS Vicksburg şi fregata turcă TCG Turgutreis, care se află în partea de sud-vest a Mării Negre.

Trei avioane de luptă Su-30 şi patru bombardiere Su-24 au efectuat marţi misiuni de monitorizare deasupra acestor nave, de la baza aeriană Novofedorovka.

"În primul rând, piloţii noştri urmăresc deplasările navelor NATO şi monitorizează misiunile pe care le efectuează în timpul călătoriei lor pe mare", a precizat sursa citată.

Flota rusă de la Marea Neagră a început să primească avioane de luptă Su-30 în 2014, în urma alipirii peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro