Armata americană a largat pentru prima dată armament, muniţie şi material medical kurzilor asediaţi în oraşul sirian Kobane, în apropiere de frontiera cu Turcia, a anunţat Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală (CENTCOM).
Un avion cargo de tip C-130 a efectuat mai multe largări de materiale, furnizate de către autorităţile kurde din Irak, menite să-i ajute pe asediaţi să reziste în faţa ofensivei grupării Statul Islamic (SI) asupra oraşului, precizează CENTCOM într-un comunicat emis duminică.
Această iniţiativă ar putea să nu fie pe placul aliatului turc.
Statele Unite şi aliaţii lor occidentali exercită presiuni asupra Turciei să participe mai direct în lupta împotriva SI la Kobane, dar Ankara este reticentă faţă de ideea înarmării kurzilor şi unei intervenţii armate împotria jihadiştilor.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a angajat să consolideze lupta împotriva SI, a respins duminică îndemnurile ca ţara sa să le furnizeze armament combatanţilor kurzi din Siria.
El acuză principalul partid kurd din Siria, PYD, că este o "organizaţie teroristă" şi că are legături cu partidul turc PKK, care poartă de aproximativ 30 de ani o insurecţie, reclamând autonomia părţii de sud-est a Turciei.
Departamentul de Stat a dezvăluit joi că oficiali americani s-au întâlnit în weekendul trecut, pentru prima dată, cu kurzi sirieni din cadrul PYD.
Potrivit CENTCOM, 11 atacuri aeriene au fost efectuat la Kobane sâmbătă şi duminică, cu scopul de a-i ajuta pe combatanţii kurzi să respingă o nouă încercare a SI de a le întrerupe liniile de aprovizionare din Turcia.
Până în prezent, forţele americane au efectuat peste 135 de tacuri aeriene împotriva SI la Kobane.