EXTERNE: ALEGERI PARLAMENTARE în Republica Moldova: Proeuropenii obţin 56 de mandate, faţă de cele 45 ale proruşilor, după numărarea a 89,24% din voturi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: ALEGERI PARLAMENTARE în Republica Moldova: Proeuropenii obţin 56 de mandate, faţă de cele 45 ale proruşilor, după numărarea a 89,24% din voturi

Potrivit ultimelor rezultate, anunţate după procesarea a 89,24 la sută din procesele verbale, PSRM se menţine pe primul loc cu 21,34 la sută, dar pierde un mandat, care revine PLDM, clasat pe locul al doilea cu 19,46 la sută din voturi. Comisia Electorală Centrală a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că 11 la sută dintre circumscripţii nu au introdus încă datele în sistem, în pofida faptului că un comunicat de presă anterior anunţa că rezultatele finale vor fi disponibile la ora 11.00.

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că 11 la sută dintre circumscripţii nu au introdus încă datele în sistem, în pofida faptului că un comunicat de presă anterior anunţa că rezultatele finale vor fi disponibile la ora 11.00.

Comisia Electorală a precizat însă că alegerile s-au desfăşurat fără încălcarea legislaţiei, singurele dificultăţi fiind în cazul Registrului Electronic.

Rata finală de participare a fost de 55,86 la sută, suficientă pentru validarea alegerilor.

Potrivit ultimelor rezultate, anunţate după procesarea a 89,24 la sută din procesele verbale, PSRM se menţine pe primul loc cu 21,34 la sută, dar pierde un mandat, potrivit Ziarului de Gardă, care revine PLDM, clasat pe locul al doilea cu 19,46 la sută din voturi. PCRM obţine 17,95 la sută din voturi, PDM - 15. 78 la sută, iar PL - 9,36 la sută.

În ceea ce priveşte numărul de mandate, PSRM obţine 25, PLDM - 24, PCRM - 21 de mandat, PDM - 19 şi PL - 12 mandate.

Potrivit numărătorii paralele a asociaţiei Promo-Lex, PSRM şi PLDM s-ar afla la egalitate, cu aproximativ 20 la sută din voturi. Astfel, PSRM ar fi obţinut 20,3 la sută, PLDM - 20,1 la sută, PCRM - 17,9 la sută, PDM - 16,2 la sută, iar PL - 9,5 la sută.

Conform acestei numărători, PSRM şi PLDM ar obţine fiecare câte 24 de mandate, PCRM - 21, PDM - 19, iar PL - 13 mandate.

Prin urmare, partidele proeuropene ar avea în total 56 de mandate, iar cele proruse 45. Marja de eroare este de maxim 1 la sută pentru fiecare candidat.

Procesele verbale electronice urmează să fie confruntate apoi cu cele pe hârtie.

După numărarea a 87,7 la sută din voturi, PSRM se menţine pe primul loc, cu 21,16 la sută din voturi, fiind urmat de PLDM, cu 19,23 la sută. PCRM se află pe locul al treilea, cu 17,87 la sută, urmat de PDM cu 15,76 la sută şi Partidul Liberal cu 9,3 la sută.

Conform acestor procente, PSRM ar obţine 26 de mandate, PLDM - 23, PCRM - 21 de mandat, PDM - 19 şi PL - 12 mandate.

Primele rezultate parţiale, anunţate după numărarea a 35,07 la sută din buletinele de vot, arătau o situaţie diferită în ceea ce priveşte distribuirea voturilor între proruşi şi proeuropeni, cu un uşor avans al partidelor proruse (PSRM şi PCRM). Pe măsură ce numărătoarea voturilor a continuat, scorul partidelor proeuropene a crescut. Astfel, după numărarea a 87,7 la sută din voturi, partidele proeuropene (PLDM, PDM şi PL) cumulează 54 de mandate, suficiente pentru a forma Guvernul, iar cele proruse (PSRM şi PCRM) obţin împreună 47 de mandate.

Prezenţa la vot a fost de 55,86 la sută, potrivit Comisiei Electorale Centrale, la urne prezentându-se 1.565.591 de alegători. La Chişinău, participarea a fost mult peste cea medie, ajungând la aproape 63 la sută. Cea mai scazută participare a fost la Basarabeasca, cu puţin peste 42%. La Bălţi, participarea la vot a fost de 58,99 la sută, iar în Găgăuzia de 49,10 la sută. La alegerile din noiembrie 2010, rata de participare a fost de 63,37 la sută.

Comisia Electorală Centrală are la dispoziţie cinci zile pentru a întocmi procesul-verbal referitor la scrutinul parlamentar. În termen de 48 de ore de la totalizarea rezultatelor alegerilor, CEC prezintă Curţii Constituţionale actele cu rezultatele votării, listele deputaţilor aleşi şi a candidaţilor supleanţi, relatează IPN.

În cazul contestării rezultatelor preliminare, până la confirmarea rezultatelor de către instanţele abilitate, concurenţii electorali pot solicita acestora să dispună renumărarea voturilor. Renumărarea va avea loc în cel mult şapte zile calendaristice de la data adoptării hotărârii privind renumărarea voturilor.

În termen de zece zile de la primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse, Curtea Constituţională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor. Concomitent, Curtea Constituţională validează mandatele deputaţilor aleşi şi confirmă listele candidaţilor supleanţi. În cazul în care alegerile sunt declarate legale, Comisia Electorală Centrală eliberează legitimaţii deputaţilor aleşi.

Parlamentul nou-ales se întruneşte în şedinţa de constituire la convocarea preşedintelui Republicii Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri.

Liderii principalelor partide sunt mulţumiţi de modul în care s-au desfăşurat alegerile în R.Moldova

Alegerile parlamentare din R.Moldova s-au desfăşurat corect, fără incidente şi tentative de fraudă şi s-au caracterizat printr-o bună organizare, au declarat liderii principalelor partide participante la alegeri în cadrul emisiunii În Profunzime de la PRO TV Chişinău.

Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat că este mulţumit de modul cum s-au desfăşurat alegerile, cu excepţia unor incidente. "Am ajuns la un final destul de promiţător. Cât priveşte faptul că a ieşit din funcţie sistemul informaţional, m-aş fi mirat, dacă nu se întâmpla ceva. Nu suntem Japonia şi în condiţiile noastre, când în unele localităţi nu lucrează nici telefoanele mobile, era de aşteptat. Cât priveşte îmbulzeala de la secţia de votare de la Moscova, s-a observat că cei de acolo erau influenţaţi", a declarat Diacov.

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a spus că în acest scrutin s-a observat o amenajare mai bună a secţiilor de votare, mai aproape de standardele europene. "Trebuie apreciate eforturile CEC (Comisiei Electorale Centrale) după felul cum au organizat alegerile de astăzi. Cât priveşte căderea sistemului informaţional, ştiam că se va întâmpla aşa ceva, deoarece acest sistem a picat şi în timpul testărilor", a spus Chirtoacă.

Vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ, a spus că este mulţumit de felul cum s-au desfăşurat alegerile, dar regretă faptul că a picat sistemul informaţional. "Este regretabil. Dar speculaţiile că în acest timp ar fi fost fraudate alegerile, sunt lipsite de temei. Probabil că sistemul a picat din cauza pregătirii insuficiente a operatorilor. Cât priveşte ceea ce s-a întâmplat la Moscova, a fost ceva organizat, de care s-a ocupat o maşinărie întreagă. Un nepot de-al meu, care lucrează la o întreprindere din Moscova, mi-a spus cum patronul i-a trimis pe toţi moldovenii de acolo să voteze", a punctat Streleţ.

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat de asemenea că scrutinul parlamentar s-a desfăşurat fără incidente. "A fost o zi liniştită, alegerile au fost organizate normal. Îmi pare rău doar că nu au fost organizate mai multe secţii de votare în Rusia şi că mai mulţi oameni nu au putut vota", a spus liderul comunist.

De altă părerea este, însă, preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, care susţine că au fost depistate mai multe nereguli şi cazuri de fraudare a alegerilor. "Noi am pregătit pentru mâine mai multe sesizări. Doar 3.000 de moldoveni din cei 800.000 aflaţi în Rusia au putut să-şi exprime dreptul la vot", a conchis Dodon.

Socialistul a spus, de asemenea, că deşi se află pe primul loc după numărarea a peste 87 la sută din voturi, aşteaptă rezultatele finale. El a adăugat că este prematur să se discute despre coaliţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro