Premierul Crimeei Serghei Aksionov a declarat pentru BBC că peninsula ucraineană s-a întors la ţara-mamă Rusia şi nu va mai face parte niciodată din Ucraina, apreciind că anexarea regiunii de către Moscova, în urmă cu un an, a fost un "act democratic".
Într-un interviu înregistrat anterior, difuzat duminică, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că era pregătit, acum un an, înainte de anexarea Crimeei, să plaseze arsenalul nuclear rus în alertă.
Putin nu a mai fost văzut în public de la 5 martie, lucru care a obligat Kremlinul să dezmintă că liderul rus al fi bolnav sau chiar că ar fi murit.
Crimeea a fost anexată de către Rusia pe 18 martie - într-un val de condamnări internaţionale -, în urma unui referendum boicotat de către locuitorii peninsulei loiali Ucrainei.
Îniante de anexare, militari înarmaţi şi fără însemne au preluat controlul asupra peninsulei, iar Putin a recunoscut, în documentarul difuzat duminică pe postul naţional pentru marcarea unui an de la referendum, că a trimis trupe să apere "forţele de autoapărare din Crimeea".
Însă Aksionov insistă că Rusia nu a făcut ceva rău.
"Pot să vă spun că nimeni n-a luat nimic", a declarat el pentru John Simpson de la BBC.
"Aceasta a fost opţiunea locuitorilor Crimeei. Nimic nu se poate întâmpla fără susţinerea populaţiei locale, iar din acest motiv această (anexare) nu a fost un act de agresiune, ci un real act democratic", a apreciat el.
"Aceasta este principala greşeală şi neînţelegere a liderilor occidentali. Oamenii sunt dezinformaţi de presă, care eşuează să prezinte o imagine exactă a ceea ce s-a întâmplat anul trecut în Crimeea", a continuat acesta.
Aksionov a apărat acţiunile întreprinse de către Putin în Crimeea, afirmând că liderul rus a avut de ales între a proteja populaţia Crimeei şi a o abandona pe mâna naţionaliştilor ucraineni.
"Eu cred că (Putin) a luat decizia corectă. Iar această decizie nu a fost luată înainte de Anul Nou, nimeni nu s-a amestecat în politica internă a Ucrainei. Şi eu aş fi luat exact aceeaşi decizie ca el", a declarat acesta.
În documentarul difuzat pe postul rus de stat duminică, Putin a declarat că viaţa fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, îndepărtat de la putere, se afla în pericol, la fel ca vieţile ruşilor din Crimeea.
"Nu ne-am gândit la despărţirea Crimeei de Ucraina până în momentul în care au început aceste evenimente iar Guvernul a fost răsturnat", a spus Putin, referindu-se la protestele violente şi demiterea lui Ianukovici de către Parlamentul ucrainean, evenimente pe care ruşii le prezintă drept lovitură de stat.
Despre plasarea arsenalului rus nuclear în stare de pregătire pentru război, Putin a spus că "am fost aproape să facem acest lucru".
Crimeea "este teritoriul nostru (din punct de vedere) istoric. Acolo trăiesc ruşi. Ei erau în pericol. Nu puteam să-i abandonăm", a adăugat liderul rus.
În timp ce Crimeea a fost anexată practic fără vărsare de sânge, în estul Ucrainei au izbucnit, în aprilie, tulburări, după ce protestatari proruşi au ocupat clădiri guvernamentale în Doneţk, Lugansk şi Harkov, cerând să le fie recunoscută independenţa.
O lună mai târziu, separatiştii proruşi din Doneţk şi Lugansk (Donbas) îşi declarau independenţa faţă de Ucraina, în urma unor referendumuri nerecunoscute.
Regiunea estică a Ucrainei este devastată de atunci de un conflict armat sângeros, soldat cu cel puţin 6.000 de morţi potrivit ONU.