Echipele de salvare continuă să caute 12 persoane date dispărute după ce un avion al companiei TransAsia s-a prăbuşit în râul Keelung din Taipei miercuri dimineaţă, însă şansele de a le găsi în viaţă sunt minime, relatează BBC News Online.
Accidentul s-a soldat până în prezent cu 31 de morţi, în timp ce 15 persoane au supravieţuit. Bilanţul victimelor ar putea creşte însă.
"În această dimineaţă, acem circa 60 de scafandri care participă la căutările subacvatice", pe lângă cele 20 de bărci, a declarat Liu Yung-chou, de la agenţia naţională pentru pompieri, care conduce operaţiunile de salvare.
Autorităţile aviatice din Taiwan au declarat că pilotul şi copilotul se numără printre victime.
Avionul ATR-72 tocmai decolase de pe aeroportul Songshan din Taipei şi se îndrepta către insulele Kinmen în momentul accidentului. O înregistrare video arată avionul în timp ce pierde altitudine şi loveşte un pod la scurt timp după decolare.
Ultima comunicare a piloţilor cu controlorii de trafic aerian a fost: "Mayday, mayday, defecţiune la motor", potrivit unei înregistrări difuzate de presa locală. Aceasta nu a fost veridicată de oficialii din domeniul aviaţiei.
În cursul nopţii de miercuri spre joi, o macara a extras din râu epava avionului scufundat pe jumătate, iar scafandrii caută pe o distanţă de câţiva kilometri în aval de locul accidentului, dar vizibilitatea în apă este redusă. Există însă puţine speranţe ca vreuna dintre cele 12 persoane date dispărute să mai fie găsită în viaţă.
Presa locală prezintă povestea unui bărbat care a supravieţuit împreună cu soţia şi fiul lor în vârstă de doi ani. Lin Ming-wei stătea în apropierea zonei în care s-a rupt fuzelajul, afirmă agenţia taiwaneză CNA. Nefiind rănit, el a acţionat rapid pentru a ieşi de la locul lui şi a-şi ajuta soţia să ajungă la ieşire. El şi-a găsit fiul în apă, acesta fiind ulterior resuscitat. Soţia lui Lin se află în prezent la spital, potrivit CNA.
TransAsia este o companie cu sediul în Taiwan, care operează zboruri interne şi câteva curse internaţionale din Taiwan. Directorul său, Peter Chen, a declarat că pentru moment nu se cunoaşte cauza accidentului.
"De fapt, această aeronavă implicată în accident era cel mai nou model. Nu fusese folosită nici măcar un an", a precizat el.
Cutiile negre ale avionului, care înregistrează datele de zbor, au fost recuperate.