Potrivit protestatarilor, cea mai mare demonstraţie împotriva lui Saleh urmează să fie organizată. Oamenii s-au strâns lângă Universitatea din Sanaa.
Între timp, susţinătorii preşedintelui au început mitinguri în apropiere, iar poliţia a amplasat puncte de securitate. Soldaţii au tras în aer pentru a-i împedica pe susţinătorii preşedintelui să-i atace pe opozanţi.
Preşedintele a condamnat vărsarea de sânge, dar le-a cerut susţinătorilor să rămână pe poziţie şi a negat că guvernul ar fi participat la atacurile de săptămâna trecută.
Susţinătorii săi sunt înarmaţi şi agită steaguri şi pumnale yemenite tradiţionale.