Jurnalistul a intrat în Libia din Tunisia. Ultima dată a contactat ziarul printr-o parte terţă duminică. Atunci se afla în Zawiya, oraş la vest de Tripoli unde în ultimele zile s-au dat lupte grele.
Cotidianul a contactat oficialii din Tripoli, iar Londra a cerut ajutor.
Abdul-Ahad este irakian şi face parte din echipa The Guardian din 2004. A relatat din Somalia, Sudan, Irak şi Afganistan.
Potrivit ziarului, reporterul s-a dus în Libia cu Andrei Netto de la ziarul brazilian Estado. Şi Netto este dat dispărut.
Forţele de securitate libiene au arestat şi bătut o echipă a BBC care încerca să ajungă în oraşul Zawiya, scena unor confruntări violente între rebeli şi trupele lui Muammar Gaddafi. Cei trei jurnalişti au fost bătuţi cu pumnii, genunchii, ameninţaţi cu arme, legaţi la ochi şi supuşi unei simulări de execuţie de către militari şi membri ai poliţiei secrete.
Ei au fost arestaţi luni şi reţinuţi timp de 21 de ore, după ce au fost opriţi la un punct de control al armatei, instalat pe drumul de Zawiya, unde li s-a cerut să îşi arate documentele. Cei trei, la fel ca mulţi alţi jurnalişti, au încercat să ajungă la Zawiya, oraş aflat sub asediu, în pofida restricţiilor guvernamentale.
Ei au fost duşi la o baracă militară imensă din Tripoli, unde au fost legaţi la ochi, le-au fost puse cătuşe şi au fost bătuţi. "Am fost aliniaţi în faţa unui perete. Şi eu eram în linie - cu faţa la perete", a povestit unul dintre jurnalişti, Chris Cobb-Smith. "M-am uitat şi am văzut un tip îmbrăcat în civil, cu o mitralieră mică. A pus-o la gâtul fiecăruia. L-am văzut şi el a ţipat la mine. Apoi a venit spre mine, mi-a pus arma la gât şi a apăsat pe trăgaci. Gloanţele mi-au trecut pe lângă ureche. Soldaţii pur şi simplu au râs", a adăugat el.