Peste două mii de partizani ai separatiștilor proruși din autoproclamata "Republică Populară Donețk" s-au adunat duminică în Piața Lenin din localitatea Donețk, pentru a-și arăta determinarea de a apăra acest bastion al insurgenților amenințat de ofensiva rapidă a armatei ucrainene, relatează Agerpres. "Vom lansa gherila pe întreg teritoriul Donețkului", a amenințat fostul "guvernator popular" Pavlo Gubarev, urcat pe scena demonstrației alături de zece indivizi înarmați cu Kalașnikovuri. "Vom elibera și Kievul, dar încă nu știm de cât sânge va fi nevoie și nici când o vom face", a mai spus el.
Autoritățile de la Kiev au anunțat preluarea controlului asupra orașelor Kramatorsk și Slaviansk, insurgenții proruși fiind nevoiți să le abandoneze și să se retragă înspre sud. Conform oficialilor ucraineni, în prezent rebelii își regrupează forțele în marile orașe, în special la Donețk, localitate spre care avansează acum armata ucraineană și unde se așteaptă următoarea confruntare majoră. Gubarev anticipează că trupele guvernamentale vor încercui orașul și apoi va urma asaltul.
În urma acestor evoluții, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut o reuniune de urgență a Grupului de contact pentru Ucraina.
Rezultatele operațiunilor militare contrastează puternic cu umilințele repetate suferite în ultimele luni de armata ucraineană în fața milițiilor separatiste. Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a vorbit chiar despre un moment de cotitură în acest conflict, însă a ținut totodată să atragă atenția că nu este încă timpul pentru manifestări de bucurie și vor mai urma momente grele în lupta pe care armata va continua să o ducă până la eliberarea completă a regiunilor Donețk și Lugansk.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.