EXTERN: Trupul neînsufleţit al pensionarului grec care s-a sinucis la Atena va fi incinerat în Bulgaria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Trupul neînsufleţit al pensionarului grec care s-a sinucis la Atena va fi incinerat în Bulgaria

Trupul neînsufleţit al pensionarului grec care s-a sinucis miercuri în centrul Atenei va fi incinerat în Bulgaria, relatează Sofia News Agency.

Fiica farmacistului în vârstă de 77 de ani a declarat că tatăl său voia să fie incinerat, nu îngropat.

Duminică, sute de persoane au asistat la o ceremonie funerară care a avut loc într-un cimitir din Atena.

Rămăşiţele sale vor fi transportate în Bulgaria pentru a fi incinerate, fiindcă Biserica Elenă nu permite încă această formă de înmormântare.

Pensionarul s-a sinucis miercuri la Atena, acuzând guvernul că i-a redus prea mult pensia. Presa elenă a scris că bătrânul a lăsat un bilet în care a acuza guvernul că i-a redus prea mult pensia. "Guvernul a anihilat toate şansele pentru supravieţuirea mea, care se baza pe o pensie foarte demnă, pe care am plătit-o singur timp de 35 de ani, fără ajutor din partea statului", potrivit biletului.

"Şi, din moment ce vârsta mea înaintată nu îmi permite o cale de a reacţiona dinamic (...), nu văd altă soluţie decât să îmi pun capăt, în mod demn, vieţii, pentru a nu ajunge să caut prin gunoaie pentru a avea ce să mănânc", a adăugat el.

Grecia se confruntă cu o criză a datoriilor, în urma cărora a crescut mult rata şomajului şi s-au redus salariile, pensiile şi ajutoarele sociale.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, rata sinuciderilor a crescut cu circa 40% în primele cinci luni ale anului 2011 faţă de aceeaşi perioadă a 2010.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro