Forţele de securitate au forţat intrarea în case şi au reţinut persoane şi în suburbia Damascului Modermiyah, unde luni s-au auzit focuri de armă, a declarat Rami Abdul-Rahman, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului, relatează CNN.
Iar la Homs, un medic a spus că tancuri au fost desfăşurate, iar puncte de control au fost instalate la intrarea în fiecare suburbie. Poliţia secretă sprijină forţele de securitate şi verifică pe toată lumea.
Prezenţa forţelor de ordine este atât de masivă încât oamenilor le este frică să protesteze, au declarat locuitori din zonă.
Un martor din Homs a declarat pentru CNN că ştie că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în manifestaţiile de vineri, dar nu pot fi îngropate, pentru că forţele de securitate nu permit înmormântările, de teamă că se vor transforma în proteste.
De asemenea, mai multe clădiri publice, inclusiv două centre medicale şi o şcoală, au fost transformate în centre de comandă şi control pentru forţele de securitate siriene şi armată.
Zeci de persoane au dispărut, iar familiile lor cred că au fost arestate arbitrar, a adăugat martorul.
Agenţia oficială de presă SANA a anunţat că şase persoane, dintre care trei ofiţeri, au fost ucise în schimburi de focuri de armă la Homs şi Banias.
Activiştii au spus că autorităţile au întrerupt alimentarea cu apă, curent electric şi comunicaţiile în cele două oraşe.
O echipă de evaluare a ONU ce urma să intre în Siria a fost oprită, deşi anterior primise autorizaţie din partea autorităţilor, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite. Misiunea urma să viziteze oraşul Daraa, locul unde au izbucnit revolte antiguvernamentale.
Peste 400 de persoane au fost arestate la Banias începând de sâmbătă, iar autorităţile au transformat stadioanele de fotbal din ţară în închisori. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la Daraa.
"La Daraa, s-au înregistrat atât de multe arestări arbitrare în ultimele zile, încât armata şi forţele de securitate folosesc şcoli şi stadioane de fotbal ca închisori improvizate", a spus Ammar Qurabi, preşedintele Organizaţiei naţionale pentru drepturile omului din Siria.
CNN nu a putut confirma informaţiile din surse independente.
Raidurile au intervenit după ce luni presa de stat a anunţat că 10 sirieni au fost ucişi de grupări armate în apropiere de Homs. Victimele se întorseseră în ţară din Liban, unde lucrau, potrivit SANA.
Autorităţile susţin că forţe străine care conspiră, islamişti şi grupări teroriste se află în spatele săptămânilor de proteste şi violenţe din Siria.
Organizaţiile pentru drepturile omului că peste 600 de persoane au fost ucise şi 8.000 închise sau date dispărute în urma protestelor ce au izbucnit în martie. Grupările de opoziţie vorbesc de peste 700 de morţi.