EXTERN. Scene de coşmar în metroul din Moscova: 5 morţi şi 90 de răniţi după deraierea unei garnituri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN. Scene de coşmar în metroul din Moscova: 5 morţi şi 90 de răniţi după deraierea unei garnituri

Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața și încă aproximativ 90 au fost rănite, dintre care 75 au fost spitalizate, în urma incidentului produs marți dimineață, la o oră de vârf, în metroul din Moscova, principalul mijloc de transport al locuitorilor capitalei ruse, relatează Agerpres.
Mai mult de 100 de echipaje de ambulanțe acționează la locul incidentului produs ca urmare a frânării bruște a unui tren între stațiile „Slavianski bulivar" („Bulevardul slav") și „Park Pobedî" („Parcul Victoriei") în partea de est a orașului, ceea ce a condus la deraierea a trei vagoane, în unul dintre acestea peste 20 de persoane fiind blocate mai mult timp.
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului pentru situații de Urgență, scăderea tensiunii în rețeaua care alimentează cu electricitate metroul din Moscova a provocat o eroare în sistemul de semnalizare, ceea ce a condus la frânarea bruscă a unui tren. Această ipoteză a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Comisiei de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei, Vladimir Markin.
Este cel mai grav accident din ultimii doi ani la metroul din Moscova. La 5 iunie 2012, un incendiu izbucnit între stațiile „Biblioteka Lenina" și „Ohotnâi riad" a determinat evacuarea a circa 4.500 de călători.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro