Organizatorii spun că numai la Moscova sunt aşteptate 50.000 de persoane.
Protestatarii vor reluarea alegerilor câştigate de partidul lui Vladimir Putin.
Dmitri Medvedev a anunţat reforme politice săptămâna aceasta, dar manifestanţii spun că acest lucru nu este suficient.
Circa 47.000 de persoane au spus deja pe Facebook că vor participa, iar alte 10.000 spun că este posibil să participe.
Printre participanţi ar urma să fie bloggerul anti-Kremlin Aleksei Navalni, eliberat din închisoare zilele trecute.
Acestea ar putea fi cele mai mari manifestaţii antiguvernamentale din Rusia de la căderea URSS, în 1991.