„Spre deosebire de conflictele caucaziene, care în mare parte au substrat istoric, tradiția răzbunării sângelui şi alte detalii cu 'colorit local', natura războiului transnistrean a fost unul pur politic. Pe ambele maluri ale râului Nistru, timp de câteva secole au locuit împreună ruși, ucraineni şi moldoveni. Caracteristica principală a Transnistriei nu rezidă în componența etnică specifică, ci în viziunea sa istorică și un instinct naţional diferit - totalmente altul decât în Republica Moldova. Această regiune, mereu ținând seama de faima comandantului Alexandru Suvorov, întotdeauna a fost întoarsă cu fața către civilizaţia rusă", a scris oficialul rus în cartea sa "Duşmanul poporului" (Vrag Naroda), publicată în 2006.
Potrivit trimisului rus pentru Transnistria, "limba şi cultura rusă, timp de mai multe secole, au împreunat compoziţia multi-etnică a populaţiei locale".
"La începutul anilor '90, ura față de tot ce este rusesc în R. Moldova 'suverană' a căpătat uneori nuanţe schizofrenice. În jurul monumentului lui Ştefan cel Mare se adunau mii de oameni pentru care sloganul de tip 'Valiza - Gara - Rusia' a fost unul din cele mai moderate", consideră Rogozin.
Acesta scrie că, "prăbușirea spontană a Uniunii Sovietice și şovinismul românesc, acceptat de elita moldovenească, a permis emisarilor de la București să invadeze Chişinăul. Iar grupul "Frontului Popular" și discuțiile pe tema unirii a Republicii Moldova cu România au provocat indignare în rândul locuitorilor din Transnistria".
Totodată, Rogozin recunoaște că, în mare parte, asistenţa militară în pregătirea agresiunii contra Transnistriei a fost oferită nu de România, ci Rusia lui Elţîn. "În loc să sprijine procesul de auto-organizare a poporului rus, Kremlinul a început să pună tot felul de obstacole. Se pare că autoritățile ruse de atunci preferau să protejeze dreptul la viaţă, chiar şi al maimuţelor din grădina zoologică, însă nu și cei 25 de milioane de ruși, lăsați de Elţîn să fie devorați de fasciştii din Caucaz, Asia Centrală, Republica Moldova şi țările baltice", scrie autorul.
"Prin frontiera larg deschisă în Republica Moldova au pătruns sute de fasciştii români - nepoţi ai celor care în componența armatei germane, în 1942-1943, au călcat ţara noastră. Urmașii acelor nemernici au invadat Moldova", afirmă Rogozin.
„Elţîn neglija totalmente interesele Rusiei în favoarea conducerilor 'statelor suverane'. Simțindu-se liberi să acționeze, forţele armate ale fasciştilor români şi moldoveni, în primăvara anului 1992 s-au îndreptat spre Tiraspol", a explicat el. „Operația de nimicire a Transnistriei a fost numită 'Cal Troian'. În primul rând, unioniștii au hotărât să cucerească orașul Bender. Deși populația regiunii cerea conducerii Armatei a 14-a să-i apere pe cetățenii pașnici, aceasta, inițial aflată sub comandamentul lui Netkaciov, având un ordin de neimplicare, practic a semnat verdictul celor 150.000 de ruși. Totuși, în cele din urmă, soarta conflictului a fost hotărâtă de soldații Armatei a 14-a, sub conducerea lui Lebedi. Ignorând ordinul Moscovei, ostașii ruși au trecut de partea 'poporului transnistrean' și soarta regiunii a fost hotărâtă", scrie Dmitri Rogozin.
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost numit recent reprezentant special al președintelui Federației Ruse pentru regiunea transnistreană.
Autoritățile de la Chișinău au declarat că așteaptă explicații pe seama numirii lui Rogozin.
Ministerul de Externe de la Moscova a emis un comunicat în care spune că numirea acestuia „nu este altceva decât acordarea unei importanţe deosebite dezvoltării relaţiilor multilaterale cu Republica Moldova".