"Din câte înţeleg, Rupert (Murdoch - n.r.) i-a spus să călătorească un an, pe banii lui, apoi îi va găsi un loc de muncă atunci când se va stinge scandalul", a declarat o sursă apropiată corporaţiei, citată de Telegraph.
Contactată, compania News International a refuzat să comenteze informaţia.
Fostul director executiv al News International, în vârstă de 43 de ani, este suspectată de conspiraţie în interceptarea convorbirilor, precum şi de corupţie. Ea şi-a anunţat demisia luna trecută.
Brooks, considerată o protejată a mogulului media, este considerată figură centrală în acest scandal ce a dus la închiderea News of the World. Ea fusese redactor-şef la publicaţie în perioada 2000-2003.