Joi, Obama l-a primit la Casa Albă pe premierul ceh Petr Necas, care participase anterior la discuţiile de la Bruxelles.
"Am fost foarte mulţumit să văd că liderii Europei recunosc faptul că este atât în interesul Europei, cât şi al lumii, ca situaţia să fie stabilizată", a spus preşedintele american.
"Va avea, cu siguranţă, un impact asupra noastră în Statele Unite. Dacă Europa este slabă, dacă Europa nu creşte, fiind cel mai mare partener comercial al nostru, va avea un impact asupra afacerilor noastre şi asupra capacităţii noastre de a crea locuri de muncă în Statele Unite", a adăugat el.
Obama consideră că măsurile decise joi "pun baza esenţială pentru o soluţie amplă la criza din Zona euro". "Aşteptăm dezvoltarea completă şi implementarea rapidă a planului", a afirmat el. "Vom susţine în continuare UE şi aliaţii noştri europeni în eforturile de a se adresa crizei, lucând împreună pentru a susţine refacerea economică globală şi pentru a da din nou de muncă poporului nostru", a adăugat liderul de la Casa Albă.
Liderii din Zona euro au ajuns în noaptea de miercuri spre joi la un acord în trei puncte, descris drept vital pentru a rezolva criza deficitelor din regiune.
În cadrul acordului, băncile au convenit să şteargă 50% din datoria elenă, ceea ce elimină un obstacol major din calea eforturilor europene de rezolvare a problemelor.
Liderii UE au mai cerut băncilor din Zona euro să suplimenteze fondurile de care dispun cu 106 miliarde de euro.
În acelaşi timp, ei intenţionează să consolideze Facilitatea europeană de stabilitate financiară (FESA), care ar urma să dispună de 1.000 de miliarde de euro.