Bilanţul probabil va creşte, a spus poliţia.
Poliţiei din Christchurch i s-au alăturat 330 de poliţişti australieni, care participă la operaţiuni.
Până acum, echipele au reuşit să salveze 70 de persoane prinse sub dărâmături.
Autorităţile le-au cerut oamenilor să nu intre în clădirile avariate, pentru că acestea s-ar putea prăbuşi în orice moment.
Oficialii au stabilit un fond pentru ajutarea victimelor, numit Christchurch Earthquake Appeal. "Este vital să sensibilizăm cât mai mulţi oameni. Nu este doar tragedia Noii Zeelande - seismul din 22 februarie a afectat multe naţionalităţi", a spus premierul John Key.
Seismul cu magnitudinea 6,3 s-a produs marţea trecută la ora locală 12.51 (1.51 ora României), la 10 kilometri sud-est de oraş şi la o adâncime de cinci kilometri. Potrivit institului american USGS, a fost, de fapt, vorba de o o replică la cutremurul care a afectat regiunea în 4 septembrie, ce a avut magnitudinea 7,1 şi a a provocat pagube importante, dar nu s-a soldat cu morţi. Două persoane au fost rănite, iar pagubele au fost evaluate la trei miliarde de dolari.
Numeroase persoane sunt date dispărute, printre care o româncă. Misiunea României la Canberra a solicitat informaţii oficiale în legătură cu dispariţia unei femei de naţionalitate română în urma sesimului care a avut loc marţi în Noua Zeelandă şi este în aşteptarea unei informaţii oficiale în legătură cu situaţia acestei persoane, a anunţat MAE vineri. Potrivit Ministerului de Externe, o femeie de naţionalitate română este în continuare dată dispărută în urma seismului din Noua Zeelandă. Femeia, pe nume Lia Harca, se afla în momentului cutremurului în clădirea CCTV din centrul localităţii Christchurch.