"Dacă puteţi îmbunătăţi sistemul Schegen, este bine şi trebuie să o faceţi. Dar libertatea de circulaţie în Europa este o asemenea reuşită încât nu trebuie renegociată", a declarat el într-o conferinţă de presă.
Confruntate cu un aflux de imigranţi provenind din Africa de Nord, Franţa şi Italia i-au transmis o scrisoare preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, propunând reintroducerea temporară a controalelor la frontiere în interiorul spaţiul Schengen.
Revoltele din nordul Africii au dus la o migrare masivă către Europa, iar mulţi dintre refugiaţi se îndreaptă mai întâi către insula italiană Lampedusa, aflată la circa 120 de kilometri de coasta tunisiană.
Franţa şi-a luat angajamentul să respecte vizele temporare emise de Italia pentru imigranţi, dar a avertizat că nu le va permite intrarea pe teritoriul său celor care nu se pot susţine financiar.
Săptămâna trecută, jandarmii francezi au întors din drum imigranţi tunisieni care încercau să treacă graniţa dinspre Italia.
Tratatul Schengen, din 1995, le permite rezidenţilor legali din majoritatea statelor membre UE, precum şi din Elveţia, Norvegia şi Islanda, să călătorească fără vize.