Potrivit Channel 4, printre morţi s-ar număra şi cel puţin un român, dar MAE de la Bucureşti nu poate confirma informaţia, întrucât nu a fost stabilită încă oficial naţionalitatea victimelor.
Atacul a urmat unei demonstraţii de protest faţă de arderea unui Coran de către un pastor din Florida, au declarat surse din rândul autorităţilor şi al personalului ONU.
Pastorul a intrat în atenţia internaţională anul trecut după ce şi-a anunţat intenţia de a arde un Coran cu ocazia împlinirii a nouă ani de la atentatele din 11 septembrie. El a renunţat la plan anul trecut, dar până urmă l-ar fi pus în aplicare luna trecută, deşi gestul a atras mult mai puţin atenţia comparativ cu anul trecut.