"Nu cred că putem vorbi încă despre o criză, ci despre o reacţie. Probabil că în zilele următoare se va confirma aprecierea pe care o fac printr-o revenire a burselor, atât în SUA, cât şi în Europa", a spus Traian Băsescu, susţinând că, cel puţin în momentul de faţă, nu trebuie folosit cuvântul "criză".
Preşedintele a continuat explicând că neîncrederea investitorilor este provocată de "decizii neconvingătoare" a politicienilor, indiferent unde s-ar afla ei - şi "bineînţeles" şi la Bucureşti -, subliniind că acesta este doar un punct de vedere şi nu doreşte să fie văzut ca o apreciere "răutăcioasă". "Pare a fi în primul rând o reacţie la măsuri neconvingătoare în acest moment luate de oamenii politici şi nu sunt încă acele elemente ale crizei. Pe acest fond, România şi oamenii politici din România nu au decât soluţia prudenţei", a arătat Traian Băsescu.
Preşedintele a criticat şi formulările din presă legate de întâlnirea de la Palatul Cotroceni, care a fost prezentată ca una "de criză". "Vreau să ştiţi că n-a fost nicio întâlnire de criză. Pur şi simplu a fost o întâlnire între instituţii cu responsabilităţi pentru a face o analiză a evoluţiilor situaţiei de pe pieţele internaţionale şi pentru a încerca să poziţionăm efectele asupra României în contextul internaţional pe care îl cunoaşteţi cu toţii", a spus şeful statului.
Nu în ultimul rând, şeful statului a afirmat că instituţiile cu ai căror reprezentanţi s-a întâlnit marţi, respectiv BNR, Consiliul Fiscal şi Ministerul Finanţelor Publice, fac continuu evaluări şi analize referitoare la situaţia economică pe care le pun la dispoziţia factorului politic. "N-aş vrea să mergeţi pe ideea acreditată că trăim din informaţiile de la serviciile secrete. Nu serviciile secrete previn crizele dacă ele sunt pe punctul să apară", a punctat Traian Băsescu zâmbind.