"Rusia a oferit sisteme sofisticate de rachete insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei", declară un oficial din cadrul serviciilor de informaţii americane citat de ziarul The Washington Post.
"Credem că au încercat să readucă în Rusia cel puţin trei sisteme de rachete de tip Buk. Serviciiile secrete americane aveau indicii de circa o săptămână că astfel de sisteme fuseseră aduse în Ucraina", a precizat oficialul american, care a preferat să rămână anonim.
Potrivit serviciilor de spionaj americane, avionul malaysian a fost doborât cu o rachetă de tip Buk SA-11, de fabricaţie rusească.
Administraţia de la Kiev afirmă că echipajul care a lansat racheta spre avionul de pasageri malaysian era format din cetăţeni ruşi.
La rândul său, Rusia a cerut explicaţii Ucrainei în legătură cu sistemele de rachete de tip Buk pe care armata ucraineană le-ar avea în zona în care s-a prăbuşit avionul de pasageri malaysian.
Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat vineri că "dovezile arată că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer lansată dintr-o zonă ucraineană aflată sub controlul separatiştilor proruşi", sugerând că au fost utilizate sisteme militare de fabricaţie rusească.
Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de persoane. Nu există supravieţuitori.