Şcoala Gimnazială "Mihail Sadoveanu" a găzduit ieri, începând cu ora 10:00, expoziţia filatelică "156 de ani de la Mica Unire", organizată în colaborare cu Asociaţia Filatelică "Dunărea", condusă de colecţionarul Nelu Ivan.
În cadrul manifestării, elevii claselor a VI-a şi a VII-a, coordonaţi de prof. Iulia - Adelina Mihai, au expus afişe realizate chiar de ei şi dedicate evenimentului istoric, iar elevul Andrei Trofin, dintr-a VII-a, a prezentat maxime, plicuri şi mărci filatelice. A expus, de asemenea, preşedintele Asociaţiei Filatelice "Dunărea", colecţionarul Nelu Ivan, veteran al filateliştilor brăileni, care deţine milioane de mărci filatelice, unele dintre acestea adevărate rarităţi în domeniu.
La eveniment au particpat cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale "Mihail Sadoveanu".
"Andrei Trofin, elevul nostru, este pasionat de filatelie şi numismatică. Este la a doua expoziţie de acest fel, prima fiind despre personalităţi istorice exprimate prin filatelie. Andrei este un elev bun, a avut bursă de merit, face cinste şcolii", ne-a spus prof. Simina Casănaltă, directorul Şcolii "Mihail Sadoveanu".
Prof. Iulia - Adelina Mihai, coordonatorul manifestării, ne-a precizat că a fost plăcut surprinsă de preocupările lui Andrei, în condiţiile în care tinerii de azi sunt tot mai puţin interesaţi de istorie.